(Last Updated On: December 21, 2019)

Originar din Timişoara, Drgoș Moldovam, în vârstă de 21 de ani, este student la Conservator şi se consideră un om norocos, mai ales după ce a suferit un grav accident, iar medicii nu-i dă dădeau nicio şansă de supravieţuire.

Dragoş Moldovan a câştigat titlul de Vocea României şi marele premiu în valoare de 100.000 de euro datorită voturilor telespectatorilor.

Cine este Dragoş Moldovan, câştigătorul Vocea României 2019. A fost la un pas de moarte: „În 2016, am avut un accident cu maşina. Din neatenţie, la doar două luni după ce am luat permisul, am alunecat şi am lovit violent un copac. Am rămas încarcerat şi am intrat în comă...” 1

În prezent urmează cursurile Conservatorului din Bucureşti, unde studiază chitara. Tânărul mărturiseşte că muzica este pe primul loc în viaţa lui: „Când sunt obosit, cânt, când sunt fericit, cânt. Cealaltă pasiune a mea este dresajul canin şi tot ce înseamnă câini“, scrie adevarul.ro.

Câştigătorul Vocea României cântă încă din copilărie, iar muzica rock a descoperit-o la vârsta de 7 ani, când cu banii câştigaţi la colindat şi-a cumpărat prima chitară. Deşi părinţii săi nu au legătură cu muzica, tatăl fiind grafician, iar mama funcţionară la Poştă, Dragoş spune că moşteneşte talentul de la bunicul său, care a fost tenor la Opera Română din Timişoara.

În urmă cu trei ani, câştigătorul Vocea României a suferit un grav accident de maşină şi a fost la un pas de moarte, însă spune că acea experienţă i-a schimbat în bine viaţa.

„În 2016, am avut un accident cu maşina. Din neatenţie, la doar două luni după ce am luat permisul, am alunecat şi am lovit violent un copac. Am rămas încarcerat şi am intrat în comă.

A fost nevoie de două operaţii, una la cap şi una la mână. Faţa mea s-a schimbat puţin… În aceste două săptămâni în care am fost în comă, medicii au fost destul de rezervaţi în privinţa şanselor, dar din fericire am reuşit să le demonstrez contrariul.

Mă consider foarte norocos. După accident, viaţa mea s-a schimbat foarte mult. Percepţia mea e alta. Am început să mă bucur mai mult de viaţă şi să preţuiesc orice clipă, să mă bucur de fiecare moment şi să fiu mai recunoscător pentru fiecare lucru pe care îl am şi pentru fiecare reuşită“, afirmă timişoreanul.