(Last Updated On: January 5, 2020)

Răbdarea este o virtute care este prezentă tot mai rar în societatea de la noi. Graba ne face să fim lipsiți de compasiune, mai ales atunci când vine vorba de oameni în vârstă.

Mihaela Coteț a scris pe Facebook: „Stăteam la coadă la Carrefour-ul de cartier, cel de pe Zorilor, aproape de ora închiderii. În fața mea o doamnă pe la vreo 70 de ani, îmbrăcată curat, dar neglijent, ca și cum demult nu s-a mai privit în oglindă. Avea pe bandă o banană, un litru de lapte, două eugenii și-o franzelă. Ceva peste 10 lei. A scos măruntul care era peste 10 lei.

Mihaela: „Stăteam la coadă la Carrefour ...Mâinile bătrânei au început să tremure căutând în geantă. Nu găsea hârtia de 10 lei. În spatele meu un cuplu de tineri în perioada de rut pufăiau nerăbdători. Tânăra, cu părul întins cu placa și buze frumoase natural zice. "Să-mi f.t una! De ce dracu nu stau ăștia acasă la ora asta?" Am căutat ochii vânzătoarei. M-a privit, a ridicat ...” 1
(foto bursa.ro)
Mihaela: „Stăteam la coadă la Carrefour ...Mâinile bătrânei au început să tremure căutând în geantă. Nu găsea hârtia de 10 lei. În spatele meu un cuplu de tineri în perioada de rut pufăiau nerăbdători. Tânăra, cu părul întins cu placa și buze frumoase natural zice. "Să-mi f.t una! De ce dracu nu stau ăștia acasă la ora asta?" Am căutat ochii vânzătoarei. M-a privit, a ridicat ...” 2

Casiera i-a spus rar, silabisit și tare, ca și cum ar fi vorbit unui extraterestru cu retard și aparat auditiv: “Vă mai trebuie 10 lei.” Mâinile femeii au început să tremure căutând în geantă. Nu găsea hârtia de 10 lei.

Vânzătoarea a lăsat capul într-o parte și a strâns buzele în semn de iritare. Doamna căuta în continuare în geantă, tot mai agitat. Am simțit că îi este rușine, că este speriată că a pierdut hârtia de 10 lei, că este jenată că cei de la coadă sunt grăbiți, oameni tineri majoritatea, care probabil veneau de la muncă și care acum stau după ea, că nu este chiar bine cu capul, că totul se tulbură în jurul ei, că pulsul îi crește… În spatele meu un cuplu de tineri în perioada de rut pufăiau nerăbdători. M-am uitat scurt pe bandă. Nu aveau prezervative. Tânăra în călduri, cu părul întins cu placa și buze frumoase natural zice. “Să-mi f,t una! De ce dracu nu stau ăștia acasă la ora asta?”

Am căutat ochii vânzătoarei. M-a privit, a ridicat din colțul gurii, a oftat și a privit cu lehamite în sus ca și cum ar fi zis “Doamne, nu mai am răbdare cu ăstia!”. I-am întins 10 lei și i-am făcut semn discret să scoată bonul. A executat. Doamna care nu găsea cei 10 lei s-a uitat scurt pe jos după banii pierduți, apoi brusc a fugit spre ieșire. Am strigat după ea sa se întoarcă. Nu a întors capul. Am luat cumpărăturile ei, am fugit după ea și i le-am pus în brațe, am atins-o ușor pe umăr și am întrebat-o dacă are sacoșă. Se uita fix la mine fără să pară că m-aude. Ochii îi erau goi. Era atâta deznădejde și singurătate în spatele lor. Fără să se împotrivească m-a lăsat să-i bag franzela, banana și eugeniile în geantă. I-am pus laptele în mână și m-am întors în magazin. Stăteau oamenii ăia și așteptau după mine…

Măi, sănătoșilor și eleganților și limpezilor la minte și puternicilor, aveți răbdare și înțelegere pentru cei care nu mai au tot ce aveți voi azi! Au avut și ei cândva. Voi ÎNCĂ nu aveți ce au ei.

P.S. Povestea nu este despre mine. OK? Este despre ceva foarte la modă în tabloide și lozinci, dar demodat în realitate. Și care face bine la ten și lungește viața. Compasiune îi zice. Compasiune, nu milă.

Hai! Fuguța la supermarket să vă cumpărați un Crăciun! Modelul de anul ăsta cică e super tare. Și e la reducere.”