(Last Updated On: November 9, 2019)

Un incendiu a izbucnit astăzi în zona de spital a penitenciarului Rahova, acolo unde este închis și fostul lider PSD, Liviu Dragnea.

Cinci persoane au fost transportate la Spitalul Floreasca: patru gardieni – trei bărbaţi şi o femeie – şi un deţinut.

Incendiu la închisoarea lui Liviu Dragnea! 5 persoane au fost internate 1

Primele indicii arată că focul ar fi pornit de la o saltea, iar în camera respectivă se aflau trei deținuți, arată ISU.

Potrivit unor surse din ANP, focul a izbucnit într-o secție dedicată consumatorilor de droguri, iar câțiva deținuți ar fi dat foc mai multor obiecte din camera respectivă, scrie hotnews.ro.

Reprezentanții ANP anunță că secţia penitenciarului-spital a fost evacuată, restul deţinuţilor nefiind afectaţi de incident.

„Sâmbătă, 09.11.2019, 3 deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului-Spital BucureştiRahova au incendiat o saltea din salonul în care se aflau internaţi. Angajaţii unităţii au solicitat, de îndată, sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la sosirea echipajului de pompieri incendiul fiind deja lichidat. Cele două ambulanţe SMURD venite în sprijinul echipajului ISU au asigurat suportul medical pentru persoanele implicate, deţinuţi internaţi pe secţia în cauză şi cadre, deţinuţii aflându-se în afara oricărui pericol”, informează ANP printr-un comunicat de presă.

4 poliţişti de penitenciar au fost transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol, mai arată sursa citată.