(Last Updated On: November 19, 2019)

Marius Dănuț Carașol, fostul șef al Transelectrica, a fost reținut de procurori. Acesta este acuzat că și-a falsificat diploma de licență și a cauzat un prejudiciu de 460 de mii de lei.

Procurorii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, constând în modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naționale de interes strategic, prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau nereal, studii superioare necesare ocupării funcției în cauză, transmite g4media.ro.

Fostul șef al Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, acuzat că și-a falsificat diploma de licență a fost reținut de procurori. A cauzat un prejudiciu de 460 de mii de lei 1

Conducerea Transelectrica anunța în septembrie că va depune plângere penală împotriva fostului preşedinte Marius-Dănuţ Caraşol, revocat recent din funcţie după ce Edupedu.ro a arătat că acesta şi-ar fi falsificat CV-ul.

Revocarea lui Caraşol a avut loc în contextul în care mai multe publicaţii au relatat că şi-ar fi falsificat CV-ul, susţinând că a absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti.

Reprezentanţii Politehnicii au precizat, pentru Edupedu.ro, că persoana respectivă a fost student în cadrul universităţii, însă nu şi-a finalizat studiile.

Potrivit unui comunicat al companiei, remis în 18 septembrie, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica i-a cerut preşedintelui directoratului, Marius Caraşol, diplomele de studii în original, urmând să dispună măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale, în urma informaţiilor că şi-ar fi falsificat CV-ul.