(Last Updated On: November 8, 2019)

Băieţelul dispărut la Pecineaga, Constanța a fost găsit mort. Iulian Alexandru Biţică a fost scos fără suflare din primul bazin de dejecţii al complexului de porci din localitate, anunță Observator TV..

Minorul dispărut din ziua de 2 noiembrie a fost găsit în cele din urmă, decedat, în primul bazin, cel în care s-au căutat inițial, anunță și Constanța News.

Băieţelul dispărut la Pecineaga a fost găsit mort. A fost scos fără suflare din primul bazin de dejecţii 1

Surse confidențiale din cadrul IPJ Constanța au confirmat faptul că băiatul a fost găsit în cursul dimineții de 7 noiembrie în primul bazin în care s-au căutat inițial, decedat.

Băiatul, dispărut din faţa locuinţei sale în timp ce se afla la joacă, cu rolele, a fost căutat continuu de sâmbătă seară. La căutări au participat, iniţial, peste 150 de lucrători ai IPJ, ajutaţi de trei câini de urmă, ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, poliţişti locali, voluntari, intervenindu-se şi cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.

Au fost folosite camerele de termoviziune ale Gărzii de Coastă, fiind verificat şi sistemul de supraveghere video din localitate, format din 40 de camere.