(Last Updated On: November 1, 2019)

Simona Halep se poate califica astăzi în semifinalele Turneului Campioanelor. Sportiva joacă cu Karolona Pliskova, azi, nu mai devreme de ora 14:00.

”O să mă focusez pe jocul meu. Voi avea un plan de joc și voi ști ce este de făcut pentru a câștiga. Vreau neapărat să înving, obiectivul principal este calificarea în semifinale.
Succes! Simona Halep - Karolina Pliskova, vineri. Miza e calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor 1

Am deja 4 ani fără să ies din grupe. Dar vom vedea. Am speranțe că mă voi recupera, în acest moment sunt puțin obosită și am speranțe că voi juca mai bine decât azi,” a spus Halep, citată de digisport.ro.

Simona Halep are o miză suplimentară pentru meciul contra Karolinei Pliskova, ultimul din Grupa Violet. Pe lângă calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, românca poate obține și o urcare în clasamentul WTA.

Campioana de la Wimbledon a început competiția de la Shenzhen pe locul 5. Acum, ea se află pe poziția a patra, în clasamentul LIVE, dar ea va ajunge pe 3 dacă trece de sportiva din Cehia.

Mai mult, Simona Halep poate da un adevărat tun financiar dacă o va învinge pe Karolina Pliskova, în ultimul meci din Grupa Violet. Campioanei de la Wimbledon îi vor intra în conturi 995.000 de dolari.