(Last Updated On: October 7, 2019)

Școala în vremea lui Ceaușescu avea o componentă agricolă. Până la 15 octombrie elevii trebuiau să meargă pe câmpuri, la cules.

Doru Axinte: „În octombrie, începea școala.
Greu de înţeles pentru clasele primare din acest octombrie, de neînchipuit pentru părinţii preocupaţi de vaccinări, revoltător pentru tinerii dascăli ce-şi schiţează planurile curiculare. Ei, bine, acum începe şcoala ! Mai bine zis, acum începea şcoala .

Doru Axinte: „În octombrie, începea școala. Greu de înţeles pentru clasele primare din acest octombrie, de neînchipuit pentru părinţii preocupaţi de vaccinări, revoltător pentru tinerii dascăli ce-şi schiţează planurile curiculare. Ei, bine, acum începe şcoala ! Mai bine zis, acum începea şcoala. 15 septembrie era doar ...” 1

15 septembrie era doar preludiul scăldat în soarele ce-şi trimitea razele prin ferestrele bibliotecii, acolo unde ne aşezam cuminţi la rând, să preluăm manualele cele noi şi necunoscute, să predăm cărţile de vacanţă şi să ne regăsim colegii ce au lăsat în urmă amintirile verii.
În octombrie începea şcoala. Zilele însorite dar răcoroase, cu brumă peste garduri şi peste molizii din curţi, ne duceau paşii dimineaţa devreme, înfofoliţi în pulovere de sezon pe sub treininguri supraelastice, spre curtea şcolii.

Mici găleţi din plastic-bleu, roz, vernil,mov, ne însoţeau în fiece oră matinală spre careul de pe terenul de sport, unde eram aşteptaţi de cele câteva camioane ,,Bucegi”, două autobuze şi o mare forfotă.

Era vremea recoltei, iar merele de pe dealurile Buneştilor cereau mâinile noastre îngheţate să despodobească pomii roditori.
Până spre final de octombrie, clopotul din bronz şedea tăcut prin cancelarii, cataloagele erau imaculate, iar singurele făpturi ce rămâneau după plecarea noastră ,,în practică” erau îngrijitorii în halate albastre ce scotoceau prin clase după ambalaje de ,,Eugenia”.

Înghesuiţi pe băncile din lemn ale remorcilor, traversam târgul încă adormit, scăldat în lumina violetă a răsăritului şi ne simţeam pentru o clipă într-un ,,City Tour ”gratuit.

De acolo, de sus, priveam tăcuţi la măreţia clădirilor cu ornamente în jurul ferestrelor, la cele câteva gospodine ce se întorceau deja din piaţă cu plasele de vinete şi gogoşari, la muşteriii ce dădeau ocol birturilor în aşteptarea orei zece şi la pensionarii în fâşuri bleumarin care se aşezau la prima coadă întâlnită în cale în faţa prăvăliilor.

Aerul tare era cumplit în viteza camionului şi o măsea începea să înţepe insistent obrazul peste care trăgeam instinctiv fesul gros cu un canaf stufos în vârf.
Prin faţă se perindau gospodăriile cu bolţi desfrunzite de vie, cu gutuile imense neculese încă şi cu norii de fum alburiu ale vreascurilor arse prin ogrăzi, iar la o cotitură , am depăşit chiar faetonul cu sifoane, ce cobora domol peste pavajul umed al acelor dimineţi.

Prin oglinda retrovizoare , de care era legată o cravată roşie, pionierească, aidoma unui talisman şamanic,observam ochiul de ciclop al şoferului, ce iscodea străzile lăsate în urmă, dar şi pe noi, pasagerii de ocazie .

Priveam tăcut la căldăruşa ţinută strâns între tenişii din pânză, inventariindu-i conţinutul : un borcan cu zacuscă bine ambalat într-o filă din ,,Cutezătorii”, sandvişul cu parizer pane, bidonaşul umplut ochi , cu apa limpede din găleata de pe verandă.

Drumul spre Ţarna Mare trecea negreşit peste podul şubred din lemn pe sub care se întindea Şomuzul, iar o barză rătăcită stătea zgribulită cu picioroangele ei roşii în nămol, întorcând pe toate părţile, cu vârful ciocului, o scoică sidefată, ca o tabacheră din argint .
Pomii frumos aliniaţi ne aşteptau pentru a nu ştiu câta oară în acea toamnă, iar mica biserică, de un alb imaculat începea să se arate privirilor noastre, peste cabina albastră a camionului.

Încălziţi peste măsură de soarele amiezii, ne întoarcem pe acelaşi drum, cu bluzele de treining înfăşurate peste şolduri, cu cele câteva mere aromate prin găleţi dar şi cu bucuria unei zile meritate.

Abia spre sfârşit de octombrie începea şcoala, iar hainele de ,,practică” erau înlocuite cu garderoba de elev. Mici învăţăcei, cu ghiozdane din carton în spinare, traversau la nesfârşit dinspre curtea şcolii la orele prânzului, unii însoţiţi de părinţi ori de bunicii uscăţivi.

Pe trotuarul de vizavi, un tată destul de înalt îşi ducea copilul pe umeri, trecând în joacă pe sub drapelele din mătase ce atârnau pe faţadele clădirilor, spre bucuria micuţului, ce râdea voios la fiecare atingere cu fruntea, a faldurilor roşii şi tricolore .

Timpul a trecut, dar livezile au rămas la fel, păstrând totuşi zarva noastră matinală de toamnă în memoria fiecărei frunze, a fiecărui măr uitat prin coroane, a fiecărei respiraţii de fotosinteză a pomilor văruiţi până la brâu.”

Potrivit Adevarul, Nicolae Ceauşescu a militarizat învăţământul, luând model de la chinezi şi coreeni. Copiii erau înregimentaţi în sistemul de învăţământ şi organizaţiile comuniste încă de la vârsta de 4 ani. ”Şoimii patriei”, ”Pionierii” şi ”UTC-iştii” au fost create de comuniştii care doreau o societate ideală, supusă regulilor şi îndatoririlor. Menirea organizaţiilor era de a creşte copiii ”croiţi” pe măsura omului nou.