(Last Updated On: October 9, 2019)

Pentru ca Viorica să fie dată jos, Opoziția are nevoie de 233 de voturi. Textul moțiunii de cenzură a fost semnat initial de 237 de parlamentari. Lor li se adaugă insa alți 4 deputați PSD care au trecut in tabara opozitiei prin transferul la Pro Romania.

Pesedistii spun ca din calculele lor motiunea de cenzura va aduna 227 de voturi. De remarcat ca saptamana trecuta calculele din PSD erau pentru 222 de voturi, semn ca opozitia s-a intarit intre timp. PSD spune ca are majoritate la Senat si ca la ultimele voturi din Camera Deputatilor frontul anti-PSD nu a reusit sa-si aduca oamenii la vot, semnal ca unitatea opozitiei scartaie. Surse din PSD spun ca acest lucru conteaza mult in negocieri pentru ca aliatii anti-Guvern nu au demonstrat ca au majoritate, informează stiripesurse.ro.

Cade Viorica? Calculele din PSD, PNL și USR cu 24 de ore înaintea moțiunii de cenzură 1

Liberalii spun ca pe langa voturile de pe hartie vor mai veni 100% inca doua-cinci voturi de la minoritatile nationale si ca au promisiuni de la doi pesedisti ca se vor ridica din banci si vor vota. Cu toate astea, liberalii spun ca daca va trece motiunea, va trece la 3-4 voturi in plus, nu mai mult, semn ca exista multe suspiciuni si in tabara opozitiei.

Președintele USR, Dan Barna, este sceptic privitor la șansele moțiunii de cenzură. El a spus că n-ar băga mâna în foc că aceasta va trece și a spus că este ”pur și simplu reticient”.

”Una e ceea ce se promite, alta e ceea ce se întîmplă în dimineața votului (…) N-aș pune mîna-n foc că moțiunea va trece, sunt pur și simplu reticent: sper să se-ntîmple lucrul acesta, există premisele ca ea să treacă. Există, la momentul curent, un număr mai mare decît acel 233 de oameni care spun că vor vota moțiunea.

Dar puțina experiență, de trei ani, din Parlament îmi arată că lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum par.

De-asta păstrez o minimă circumspecție față de rezultate”, a declarat Dan Barna, într-un interviu pentru Europa FM.