(Last Updated On: October 11, 2019)

Un polițist a fost victima unui tânăr de 15 ani beat. Vineri, 11 octombrie a.c., la ora 00.17, un tânăr de 15 ani, din comuna Oșorhei, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe care este bănuit că tocmai l-ar fi sustras din localitatea Oșorhei, fără a poseda permis de conducere, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, la intersecția cu strada Universității, încercând să scape de filtrul instituit în trafic de polițiștii bihoreni, a acroșat un polițist orădean, aflat în misiune, iar apoi a lovit frontal parapetul metalic de la intrarea în Piața 100.

În urma testării tânărului de 15 ani cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, anunță IPJ Bihor.

Polițist spulberat de un minor de 15 ani beat, cu mașina. Poliția Română: „Tavi, ești eroul nostru! Însănătoșire grabnică!” 1

În urma evenimentului, polițistul orădean, de 30 de ani, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. De asemenea, un minor de 15 ani, din Oșorhei, pasager în autoturism, a suferit leziuni ușoare.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Politia Romana: „Tavi, ești eroul nostru! Însănătoșire grabnică!
Meseria de polițist implică multe riscuri…”