(Last Updated On: September 18, 2019)

Primăria Timișoarei a decis să dea 615 euro pe câte un coş de gunoi din Anglia, “Glasdon Jubilee”, pe care să le monteze în centrul oraşului, care va fi Capitală Europeană a Culturii peste doi ani.

Ne-au sosit acum coşurile de gunoi pentru zona centrală. Mereu s-a semnalat că nu avem suficiente coşuri de gunoi în acest areal de promenadă, pietonal al oraşului. Noi (primăria, n.r.) nu aveam cum să le achiziţionăm pentru că aveam nevoie de un operator de salubritate, care a făcut comanda foarte prompt, dar a durat până au fost livrate. 54 de coşuri de gunoi stradale ne-au sosit şi vor fi montate în perioada următoare.

Bogăție sau prostie? Unicul oraş din România care își permite să cumpere coşuri de gunoi din Anglia, cu 615 euro pe bucată 1

Valoarea achiziţiei este de 132 mii lei fără TVA. (…). S-au cumpărat din Anglia pentru că sunt coşuri specifice pentru zone istorice. Sunt frumoase, în stilul a ceea ce noi mai avem în zona centrală a oraşului”, a declarat primarul Nicolae Robu, marţi, potrivit Ziua de Vest.

Edilul a menţionat că firma de salubrizare va mai achiziţiona două mii de pubele obişnuite, pentru a acoperi necesarul întregului oraş şi pentru a le înlocui pe cele vandalizate, anunță DCNews.

Coşurile englezeşti, denumite “Glasdon Jubilee”, dispun de un mecanism de blocare special, disponibil în variantele cu cheie sau fără cheie.