(Last Updated On: September 25, 2019)

Simona Halep a abandonat la turneul de la Wuhan din cauza unor dureri lombare. Halep a abandonat în primul set, la scorul de 4-5, 30-30, în meciul cu Elena Rybakina.

La scorul de 4-4, mingea de 15-0, Simo a reușit cel mai frumos punct al întâlnirii, dar, cel mai probabil, cu prețul accidentării. Halep a reușit să trimită în terenul Elenei cu un drive vole de senzație, care însă i-a provocat și o mișcare bruscă a șoldului. Din acel moment, Simo a simțit dureri și nu a mai jucat deloc la parametrii de până atunci, scrie digisport.ro.

Ghinion mare. Simona Halep a abandonat la turneul Wuhan din China 1

Practic, Simona Halep a simțit dureri foarte mari și un blocaj la spate, zona lombară, partea stângă, piciorul ei de sprijin la forhand și de aterizare la serviciu.

Halep a tras de ea, a terminat game-ul, câștigat de Rybakina, după care a cerut intervenția staff-ului medical. Simonei i s-a aplicat, chiar pe teren, un tratament, după care a revenit pe teren. Simona trebuia să servească, a și făcut-o dar cum durerile erau din ce în ce mai mari a decis să pună punct acestui meci.