(Last Updated On: August 28, 2019)

Primarul Iașului, Mihai Chirica, este criticat pentru o declarație controversată. Acesta nu vede femeile care au plecat în străinătate care se chinuie să muncească cinstit.

Acesta a spus că fetele tinere din mediul rural s-au dus în străinătate unde au ajuns să se prostitueze, în timp ce băieţii care muncesc în Europa sunt transformaţi în sclavi. Vorbele lui Mihai Chirica au stârnit revolta reprezentanţilor locali ai PNL şi USR, potrivit Digi 24.

 

Mihaela Michailov: „În aeroport, o doamnă își îmbărbătează fiica la telefon:
“Nu plânge, inima mea, că acum vine Crăciunul și mă întorc. Hai, te pupă mama.” Închide telefonul și izbucnește în plâns:
” Dacă plâng și eu, nu ne mai oprește nimeni. Îi zic ca mi-e bine, dar nu imi e. Muncesc pînă nu-mi mai simt corpul. Îngrijesc copii și bătrâni. Acasă am si copii, și bătrâni. Ca să-i țin pe ai mei in viata, îi îngrijesc pe ai altora”.

România sutelor de mii de femei care luptă să supraviețuiască. Înghițindu-și lacrimile, trăiesc asteptând să-și revadă copiii. Trăiesc intens de Crăciun și câteva săptămâni vara. Restul timpului e muncă multă, istovitoare, pe bani puțini”.

Mihaela Michailov: „În aeroport, o doamnă își îmbărbătează fiica la telefon: "Nu plânge, inima mea, că acum vine Crăciunul și mă întorc. Hai, te pupă mama." Închide telefonul și izbucnește în plâns: " Dacă plâng și eu, nu ne mai oprește nimeni. Îi zic ca mi-e bine, dar nu imi e. Muncesc pînă nu-mi mai simt corpul. Îngrijesc copii și bătrâni. Acasă am si copii, și bătrâni. Ca să-i țin pe ai mei in viata, îi îngrijesc pe ai altora". România sutelor de mii de femei care ...” 1
(foto arhiva)

Primarul Iașului: „Tânăra generație nu a venit la oraș, tânăra generație din păcate a părăsit țara și acum îi vezi cum fetele tinere și frumoase multe dintre ele au ajuns să se prostitueze și vedeți cum știrile se umple cu români peste tot. Băieții, săracii, muncesc pe te miri ce, că nu îl plătesc ca pe un italian, sau ca pe un englez sau ca pe un neamț sau ca pe un francez.

Îl întreabă: băi, ai diplomă? N-am! Știi limba franceză? Nu. Câte clase ai? Vezi 8, în cele mai bune cazuri. Păi nu am cum sa îți dau salariul mimin din Franța, ție am să îți dau salariul ăsta, dacă vrei, dacă nu, la revedere. Și uite așa, îi transformă în sclavi, iar noi acasă nu mai avem cu ce să ne întreținem părinții, bătrânii și satele sunt abandonate”