(Last Updated On: August 20, 2019)

Anchetatorii din Caracal încearcă să deslușească misterul poșetei albastre găsite în mașina criminalului. Se bănuiește că ar fi vorba de a treia victimă.

Se complică ancheta în cazul de la Caracal. Obiecte găsite în mașina lui Gheorghe Dincă și despre care nu se știe cui aparțin îi duc pe criminaliști cu gândul la o a treia victimă. E vorba despre un cercel și o poșetă, care nu sunt nici ale Alexandrei și nici ale Luizei, adolescente pe care bărbatul de 66 de ani a spus la audieri că le-a ucis. De aceea, procurorii DIICOT au cerut o nouă expertiză.

Cazul Caracal. Misterul poşetei albastre din maşina lui Gheorghe Dincă. Soția lui Gheorghe Dincă ar putea ajunge din martor în suspect 1

Când au percheziţionat maşina lui Gheorghe Dincă prima oară, anchetatorii au găsit la suprafaţă un cercel cu pietre argintii, pe care mama Alexandrei Măceşanu l-a recunoscut ca fiind al fiicei sale, anunță Digi 24.

Anchetatorii au găsit atunci şi o poşetă albastră, despre care nici mama Alexandrei, nici cea a Luizei Melencu nu le-au recunoscut. De altfel, nici până acum nu a fost găsit rucsacul pe care Luiza îl avea la ea în ziua dispariţiei.

Ulterior, la o nouă serie de percheziţii în maşină, după ce au demontat până la schelet autoturismul, anchetatorii au găsit un alt cercel, diferit de primul, cu un ornament negru. Obiectul nu a fost recunoscut de niciuna din mamele fetelor pe care Dincă a spus că le-a ucis.

De altfel, anchetatorii iau în calcul existenţa unei a treia victime încă de la început, cu atât mai mult cu cât criminaliştii spun că Gheorghe Dincă are un profil atipic al unui criminal în serie şi că e puţin probabil să fi început să comită aceste fapte la 60 de ani.

În altă ordine de idei, avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, a spus, la Antena 3, că nu știe dacă soția lui Gheorghe Dincă ar fi fost audiată de anchetatori, dar că femeia ar putea să ajungă din martor suspect în cazul disparițiilor celor două fete, informează stiripesurse.ro.

“Nu am cunoștință să fi fost soția lui Dincă, dar se specula, și pe bună dreptate, că o rudă foarte apropiată, conform procedurii penale, nu poate fi ascultată ca martor împotriva unei rude apropiate, în cazul nostru unui soț. Dar cine a spus că trebuie să fie audiată ca martor?

Și de aici înțelegeți ce vreți. Nu este o regulă să fii martor și din martor să te facă suspect. (…) În momentul în care poți fi suspect de ceva trebuie să fii suspect, clar! Această doamnă se afla acolo taman în acea perioadă în care au fost răpite cele două fete”, a explicat Tonel Pop.