(Last Updated On: July 15, 2019)

Simona Halep va primi Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru performanța realizată la Wimbledon.

„Apreciind realizările sale în domeniul tenisului feminin de performanţă şi, totodată, credinţa sa creştin-ortodoxă, pe care o mărturiseşte public prin semnul Sfintei Cruci, Patriarhia Română îi acordă campioanei Simona Halep Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române.

Simona Halep va primi Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru performanța realizată la Wimbledon 1

Data înmânării distincţiei va fi stabilită de comun acord”, anunță biroul de presă al Patriarhiei Române, potrivit basilica.ro.

Și Administrația Prezidențială a anunțat că o va decora pe Simona Halep.

„”Ca urmare a performanţei extraordinare obţinute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincţii a statului român, Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.