(Last Updated On: July 5, 2019)

Lanţul de magazine Lidl România a transmis o alertă alimentară. Reprezentanții companiei îi sfătuiesc pe oameni să nu consume produsul ‘Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g’, deoarece este infestat cu salmonella.

“Lidl Romania vă informează cu privire la rechemarea și returnarea produsului
„Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g “.

Alertă alimentară. Lidl România retrage un produs infestat cu salmonella 1

București, România, 04 Iulie 2019. SC GOODIES MEAT PRODUCTION S.R.L recheamă preventiv produsul „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g“ cu termenele de valabilitate: 22.07.2019, 23.07.2019, 27.07.2019, 28.07.2019, vândut de către Lidl România.

În urma unei analize efectuate de producător, a fost detectată Salmonella spp (/25g). Salmonella poate provoca afectiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza). Clienții care au cumpărat acest produs, cu termenele de valabilitate menționate mai sus, sunt rugați să ţină cont de retragere şi să nu îl consume.

Din motive ce țin de siguranța consumatorului, Lidl România a reacționat fără întârziere și a scos produsul de la vânzare.

Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Această rechemare vizează exclusiv produsul „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g“ cu termenele de valabilitate: 22.07.2019, 23.07.2019, 27.07.2019, 28.07.2019“. Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse din gama Cămara Noastră, nu sunt afectate de această rechemare.

Lidl România îşi cere scuze pentru neplăceri”, a fost comunicatul Lidl.