(Last Updated On: June 18, 2019)

Guvernul Viorica Dăncilă va primi astăzi un vot de încredere după respingerea moțiunii inițiate de PNL. Cei de la USR îi acuză pe cei de la PNL de minciună și le transmit să se reformeze, să renunțe la corupții din PNL.

​Social-democrații nu au emoții pentru moțiunea de cenzură care va fi votată marți în Parlament. Opoziția nu a reușit să strângă cele 233 de voturi necesare să dărâme Guvernul Dăncilă, iar premierul a făcut câteva mutări care să-i garanteze că nu va avea surprize, anunță Hotnews.

Viorica îl bate pe Iohannis astăzi?  Andrei Caramitru: „Moțiunea nu trece pentru că nu vor Iohannis și PNL să treacă. Dragii mei din PNL - eu atât vă spun.... Dați afara pe corupți și USL-isti. Dacă nu - o sa vedeți ...” 1

Andrei Caramitru: „Deci moțiunea nu va trece. Și PNL vă consideră pe toți niște idioți. Vă spun că nu trece din cauza USR, deși o votează.

Cum vine asta??? Adică votau cei 20 de PSD-isti de care are nevoie moțiunea DOAR dacă USR venea la guvernare? Altfel nu? Vai de capul vostru cu argumentele astea.

Moțiunea nu trece pentru că nu vrea Iohannis și PNL să treacă. Trebuia doar sa spună că noul guvern va avea miniștri de la Ponta și gruparea Paul Stănescu (altfel cum sa găsești cele 20 de voturi???). Dar – nu și nu. Ca nu cumva sa se schimbe ceva. Ca sa se asigure că Iohannis are pe cine ataca in campanie (că de făcut oricum nu a făcut și nici nu va face nimic).

Dragii mei din PNL – eu atât vă spun. Nu mai atacați USR si nu mai mințiți oamenii. Că valul este mare, oamenii s-au trezit, și valul vă înghite și pe voi. Reformați-vă. Dați afara pe corupti și USL-isti. Dacă nu – o sa vedeți plăcuțe suedeze in curând unde PSD va fi înlocuit cu USL. Și va începe balul”.

Claudiu Nasui: „Care sunt șansele moțiunii de cenzură?
Astăzi se va citi moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă. Apoi, se va vota în plenul Parlamentului. Care este însă aritmetica votului?

Ce este diferit de această dată este că alături de opoziție, USR, PNL, PMP, s-au alăturat la depunerea moțiunii și parlamentarii din UDMR, iar ProRomânia au anunțat că vor vota și ei. Sunt și 3 parlamentari independenți care au semnat moțiunea și care o vor vota.

Cu toate acestea, nu este clar unde se vor duce voturile, până când nu le vom vedea numărate. Sunt numeroase surse care spun că parlamentarilor din PSD-ALDE li s-a interzis să voteze.

Dacă acest lucru se va întâmpla cu disciplina caracteristică, atunci moțiunea nu va trece. De asemenea, suntem obișnuiți și cu negocierile de ultim moment care să determine minoritățile să își schimbe părerea și, implicit, votul.

Tensiunile din ultima vreme din PSD ar putea totuși să determine ca unii politicieni să voteze pe baza conștiinței, și nu a apartenenței politice. Chiar și în comisii am văzut că votul unitar nu mai se practică la fel ca acum câteva luni.

Se duce și o campanie puternică de recrutare a membrilor PSD în alte formațiuni politice, cum ar fi cea a domnului Victor Ponta, ProRomânia.

Ce este clar pănă acum este că avem 211 voturi în opoziție care vom vota moțiunea, dar avem nevoie de 233 de voturi pentru ca guvernul Dăncilă să devină istorie.

Reprezentanții minorităților naționale, 17 la număr, vor inclina și ei balanța, însă singurul mod în care moțiunea va trece va fi dacă parlamentari din coaliția de guvernare vor decide că România a fost păgubită destul de o echipă de conducere incompetentă și vor alege interesul celor care i-au votat, și nu a grupului de interes organizat din care au făcut parte”.