(Last Updated On: June 18, 2019)

Emoții mari pentru 3  liceeni de la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Sibiu care concurează de luni la Olimpiada Geniilor, organizată de către Oswego State University of New York, între 17 şi 22 iunie.

Alexandru Rădac, Daniel Marpozan şi Codrin Muntean sunt elevi în clasa a X-a la matematică-informatică şi formează echipa herotech, coordonată de profesoara de fizică Florentina Ileşan, potrivit Digi 24.

Cei trei elevi sibieni vor prezenta în SUA două invenţii proprii, un robot şi un sistem inteligent de economisire a energiei electrice.

Succes! 3 liceeni din România participă la Olimpiada Geniilor, în SUA. Ei au creat un robot pompier 1

“Scopul nostru este să aducem la lumină creativitatea, inteligenţa şi spiritul de echipă şi în final să ne facem remarcaţi, atât ca echipă, cât şi ca naţiune. Participarea la acest eveniment ar fi o oportunitate de a ne întâlni atât cu tehnologii noi, cât şi cu oamenii importanţi din spatele acestora. Prezenţa echipei noastre la concurs ar putea aduce o contribuţie semnificativă în ceea ce priveşte dezvoltarea locală a echipamentelor tehnologice, preluând informaţii din această sferă atât de la organizatori, cât şi de la participanţi’, arată cei trei liceeni, în prezentarea proiectului lor.

Dan Barna: „De tineri ca ei România are mare nevoie.
Alexandru, Andrei și Codrin ne reprezintă zilele acestea țara la Olimpiada Geniilor în SUA cu două invenţii proprii, un robot pompiere creat să salveze oamenii dintr-un incendiu şi un sistem inteligent de economisire a energiei electrice. Îi felicit cu tot dragul, și pe profesorul coordonator, și le doresc mult succes. ✊✊✊

Avem atât de mulți tineri care își dedică timpul și creativitatea pentru a face proiecte valoroase pentru țara noastră și pentru viitorul nostru. Ei cred că avem șansa să ne facem bine ca societate și noi avem datoria să ne implicăm mai mult.
Dacă nu sunteți convinși, vă las să citiți scopul pe care l-au avut cei 3 tineri din Sibiu: “Scopul nostru este să aducem la lumină creativitatea, inteligenţa şi spiritul de echipă şi în final să ne facem remarcaţi, atât ca echipă, cât şi ca naţiune”.

Putem fi recunoscuți și la nivel politic dacă nu vom mai fi conduși de incompetenți și condamnați penal. Haideți să facem un pas spre normalitate pentru tineri ca ei.

P.S.: Succes și inspirație tuturor elevilor la Evaluarea Națională!”