(Last Updated On: June 8, 2019)

Naționala României a reușit un egal surprinzător în Norvegia după ce a fost condusă cu 2-0. Keseru a marcat golul egalizator în ultimele minute de joc. Mihai Mironică de la Pro Tv spune că meciul a avut o audiență foarte mare.

Mihai Mironica: „România iubește România. Naționala a avut o audiență de 13,3 rating și 38,3 share, la ani lumină față de orice alt eveniment sportiv transmis în România. Vă mulțumim”.

Mihai Mironica: „România iubește România. Naționala a avut o audiență de 13,3 rating și 38,3 share, la ani lumină față de orice alt eveniment sportiv transmis în România. Vă mulțumim” 1

Claudiu Keșeru, atacantul de 32 de ani a marcat primul gol al “tricolorilor”, iar apoi a reușit “dubla” în minutul 90+2, moment care a declanșat nebunia în tabăra noastră.

“Senzație de nedescris, nici nu îmi venea să cred, am văzut arbitrul că se uita la centru, mă gândeam să nu fie VAR, erau atâtea gânduri în mintea mea. Am văzut bucuria, se vedea pe fața noastră, asta merita orice efort posibil. Mi se părea frustrant, nu eram chiar inferiori să pierdem cu 2-0. Chiar am avut ocazii în repriza a doua, puteam să înscriem.

Am avut caracter, acest lot are caracter și acest antrenor care conduce echipa. Am început să facem presiune, să urcăm cu mai mulți oameni în terenul advers și au venit ocaziile. Există o balanță. Nu a fost cu Suedia, uitați ca a intrat astăzi.

Eu zic că, la o victorie stăteam bine, la egal, așa și așa, la înfrângere, greu, dar mai aveam șanse. Am dat dovadă de multă abnegație, de curaj, de nonșalanță. La un moment dat jucam eliberați, fără nicio greutate pe umeri. În prima repriză păream timorați. Mi s-a părut că am fost solizi, nu am mai pierdut așa multe mingi. A fost o prestație solidă, după aceea am luat acele goluri și a fost nevoie de acea energie care a venit, toți de pe bancă transmiteau această energie și a fost bine”, a spus Keșeru la final, potrivit Digi Sport.

Keșeru a ajuns la 12 goluri în tricoul naționalei, însă atacantul consideră că a și fost lovit de ghinion până acum, iar la meciul cu Norvegia s-a întors roata.

“Am avut atâtea meciuri la natională în care au fost atâtea parade exceptionale. La un moment dat nu avea cum să nu se întâmple. Eu, ca și atacant, sunt la capătul acțiunilor. Le avem cu noi, important este că se transmite acest lucru, atacăm fără niciun gând negativ.

Iar mai departe, faptul că, din 12 goluri, 7 le am în mandatul lui Cosmin, înseamnă multe. Un fan nu a venit la mine, a plecat la centru, a fost frumos, pentru că am reușit să ne bucurăm alături de ei. Am văzut că erau împraștiați pe tot stadionul”, a explicat Keșeru.