(Last Updated On: June 25, 2019)

În România sunt interzise adopțiile internaționale din 2004. Străinii nu au voie să adopte copii români. Românii nu adoptă decât un anumit tip de copii. Restul rămân în orfelinate sau la asistenți maternali.

În acest moment, 57.000 de copii sunt în sistemul de protecţie. Peste 19.000 se află în centrele de plasament, iar alte 19.000 sunt în grija asistenţilor maternali. Aproape 14.200 sunt crescuţi de rudele până la gradul 4, iar alţi 5.000 au fost adoptaţi, anunță Digi 24.

Medicul Gabriel Diaconu: „Peste 4 milioane de copii are România. Peste 10% au fost abandonați de părinți, lăsați la mila statului, sau au fost lăsați în urmă, pentru că mama, sau tata, sau amândoi, au plecat la muncă în străinătate. Ei sunt orfanii și pseudo-orfanii României, crescuți fie de-o mătușă, fie de-un bunic, fie de-un frate mai mare....Vârsta până la care un copil...” 1

Medicul Gabriel Diaconu: „Peste 4 milioane de copii are România. Peste 2 milioane, o populație cât Bucureștiul, încă n-au împlinit 10 ani.
Dintre copiii României, aproape jumătate trăiesc la limita sărăciei. Dintre aceștia din urmă, mai bine de jumătate, seară de seară, nu știu dacă mâine au ce să mănânce.
Peste 10% au fost abandonați de părinți, lăsați la mila statului, sau au fost lăsați în urmă, pentru că mama, sau tata, sau amândoi, au plecat la muncă în străinătate. Ei sunt orfanii și pseudo-orfanii României, crescuți fie de-o mătușă, fie de-un bunic, fie de-un frate mai mare.

Statistic, doi din trei copii cresc în medii familiale unde încă se practică pedeapsa fizică. Adică, dacă fac prostii, iau bătaie. Dintre aceștia, o treime sunt abuzați sistematic fizic, emoțional, verbal. Și cam jumătate nu doar că sunt bătuți, dar asistă, sunt victime secundare ale violenței domestice. Dacă extinzi definiția violenței la variantele pasive (mediu familial conflictual, tensionat, restrictiv), fracția crește la trei sferturi.

Până la vârsta școlarizării, evaluarea sănătății copiilor în comunitate se face ne-sistematic pentru aproape jumătate dintre ei. Deduc acest procent din acoperirea vaccinală la acest moment. România, mai mult, se află la loc fruntaș în UE la capitole vulnerabile ale sănătății copilului în primii ani de viață. Încă mor prea mulți copii la scurt timp după naștere, iar cât privește îngrijirea celor născuți prematur accesul la servicii este teribil de limitat.

Școala românească suferă de imuno-deficiență dobândită. Deși învățământul este obligatoriu, zeci de mii de copii nu vor urma ciclul gimnazial. Alți zeci de mii nu vor termina liceul. Și alți zeci de mii nu vor urma studii post-liceale. Până la vârstă adultă, populația cumulată cu analfabetism funcțional ajunge la aproape un sfert din totalul copiilor, posibil mai mult. Și dintre aceia care termină studii, inclusiv universitare, un sfert nu vor fi absorbiți pe piața de muncă în domeniul în care s-au pregătit.

Vârsta până la care un copil român este dependent de părinți a crescut, în ultimii 30 de ani, cu o medie de 5 ani. Peste 25% dintre copii, la vârstă adultă, fie vor locui cu părinții, fie vor trăi din resursele părinților până spre 30 de ani. Este un cerc vicios care continuă să scadă natalitatea, și să crească morbiditate și mortalitate, prin căi indirecte.

Una dintre căile indirecte de mortalitate este creșterea incidenței, și prevalenței bolilor psihice la copil și adolescent. Singura categorie unde rata sinuciderilor crește, alarmant, și în România este la copil și adolescent. Anual, peste 1200 de copii mor prin suicid. Raportat la frecvența fenomenului în populația generală, rata este de peste două ori mai mare.

Privind aceste cifre, există o singură concluzie:
România nu este o țară prielnică pentru copii. România nu este o țară preocupată de copiii ei. România nu vrea să investească în copii, în viitorul lor, deci în viitorul ei.

Și-atunci, când te uiți la câtă indignare virtuoasă stârnesc diverse cazuri sociale, cu câtă frenezie oamenii să grăbesc să emită sentințe și să se dea atotștiutori, trebuie să-ți pui problema: unde e busola morală a acestor oameni? Tu, și tu, și tu. Când vine vorba de politic, politicieni, politici de sănătate, de educație, de asistență socială, vă gândiți la copii, sau doar la interesele voastre? Când ieșiți data viitoare în stradă, când vă oferiți loialitate și atașament vreunui partid, sau ideologie, considerați și viitorul sau doar chestiuni punctuale, cum ar fi cât merită unii pensie și cât merită alții zile de concediu?

Sunt multe băi de aramă în România. Multe băi de fier. Multe băi de smoală. Și sunt toate cazane care fierb la focul mic al indiferenței și lipsei de umanitate a oamenilor, deopotrivă”.