(Last Updated On: May 23, 2019)

400 de milioane de europeni sunt aşteptaţi, duminică, să îi aleagă pe cei 751 de reprezentanţi ai Parlamentului. Acum 5 ani, prezenţa a fost de 42 la sută, la nivel european, cu discrepanțe mari între statele membre.

Cei mai hotărâţi să voteze sunt danezii, olandezii şi suedezii- peste 60% dintre ei spun că vor merge sigur la vot. Iar dintre cei mai dezinteresaţi se detaşează alegătorii din Cehia, Croaţia, Italia şi Portugalia, cu procente mai mici de 20%.

România se afla aproape de media europeană, cu 30% dintre alegători decişi să îşi voteze reprezentanţii în Parlamentul European, informează stirileprotv.ro.

Vlad Voiculescu a scris pe Facebook: „Mesaj primit azi dimineață de la o fată de 29 de ani. Familia ei e din Teleorman, ea și fratele ei au venit în București la facultate și au rămas apoi aici, amândoi angajați la multinationale.

La alegerile astea se poate vota în orice secție, nu doar în localitatea de domiciliu.

Dacă fiecare tânăr care lucrează în București (cu sau fără buletin de București) ar vota duminică, PSD ar lua sub 30% și Alianța 2020 USR PLUS ar fi pe primul loc în București.

Vlad Voiculescu: „Mesaj primit azi dimineață de la o fată de 29 de ani. Familia ei e din Teleorman, ea și fratele ei au venit în București la facultate și au rămas apoi aici, amândoi angajați la multinationale. La alegerile astea ...” 1

Dacă și părinții lor ar vota… nu mai zic. Nu mai zic… dar gândiți-vă voi. Gândiți-vă… și dacă vreți și puteți, puneți mâna pe telefon!”

La nivel European se așteaptă o scădere față de rata de participare de la scrutinul din 2014, când 42,6 la sută din alegători şi-au exprimat votul.

La alegerile de acum 5 ani, laudele privind prezenta la vot le-a cules Belgia, cu aproape 90 la sută. Cântăreşte totuşi şi faptul că în această ţară, la fel ca în Bulgaria, Cipru, Grecia şi Luxemburg, votul este obligatoriu.

Pe de altă parte, 10 dintre cele 12 țări de la coada clasamentului, la alegerile din 2014, fac parte din fostul bloc comunist. Între acestea se afla şi România, cu o prezenta la vot de 32,44 la sută.