(Last Updated On: May 22, 2019)

Mircea Badea este de acord cu blocarea orașului Târgoviște de către Liviu Dragnea și instituirea de parole pentru cetățenii are vor să ajungă acasă. El are și un mesaj pentru protestatarii anti-PSD.

Mircea Badea, în emisiunea Sinteza Zilei, citat de DCNews: “Am văzut azi o mostră de tupeu, îmi venea să râd. Ştiţi că PSD s-a gândit să facă miting la Târgoviște. Am stat aşa un pic, mi-am pus nişte perfuzii în cap… Am încercat prima dată să înţeleg cum să facă miting la Târgovişte? Şi, după aia, am citit peste tot, pe reţelele de propagandă SRI-istă că cică au blocat pesediștii ăştia centrul oraşului şi ca să treci pe acolo îţi cereau parola.

Mircea Badea revoltat că protestatarii anti-PSD s-au supărat pe parola din Târgoviște. „De multe ori, dorind să mă duc acasă, de pe DN1, în cealaltă parte a Bucureştiului, trebuia să trec prin Piaţa Victoriei, care era blocată, fără parolă, de nişte unii tari în gură:...” 1

Şi acum internetul este numai cu parola în gură. Mulţi din ăştia, săracii, puțintei la minte, intră la mine pe Facebook şi mă întreabă: “Domne, dacă tu ai fi fost din Târgoviște şi ai fi vrut să te duci acasă sau la meci? Ce ai fi făcut, dacă îţi cereau parola ca să treci?”. Unuia i-am şi răspuns în mai puţine cuvinte decât răspund acum.

Eu trăiesc în Bucureşti, un orăşel considerabil mai mare decât Târgoviște, cu un trafic mult mai mare. De multe ori, dorind să mă duc acasă, de pe DN1, în cealaltă parte a Bucureştiului, trebuia să trec prin Piaţa Victoriei, care era blocată, fără parolă, de nişte unii tari în gură: #rezist, care nu o blocau prin numărul lor uriaş, ci prin tupeu, că noi suntem şmecheri şi blocăm strada. Atunci, eu nu am mai putut trece să mă duc acasă.

Nu mi-a cerut nimeni nici parola. Mi s-a spus că pur şi simplu pe aici nu se trece, că e #rezist, că e şmecher! Atunci a trebuit noi, multele maşini, alea din Bucureşti, şi mult mai mulţi oameni decât ăia care au suferit îngrozitor în Târgovişte din cauza mitingului PSD, să ocolim Universul. În loc să fac 40 de minute până acasă, am făcut două ore şi un sfert, de mai multe ori în viaţa asta, că se blocase Piaţa Victoriei de #rezist, fără parolă.

Şi mă uitam, mă, cât tupeu au ăştia să zghiorlăie că vai au făcut ăia un miting autorizat şi s-au luat măsuri de securitate să nu iasă un măcel… Bă, de câte ori s-a blocat Piaţa Victoriei şi a trebuit să sufere oameni ca mine? Băi, tupeiştilor, cât tupeu aveţi?”

Parola de intrare în orașul Târgoviște, duminică, pentru participarea la mitingul electoral al partidului condus de Liviu Dragnea, stabilită de PSD și comunicată polițiștilor din județ pentru a opri autoturismele neautorizate să intre în localitate, a fost formată dintr-o singură literă, respectiv prima literă a numelui localității din care veneau simpatizanții social-democrați, au explicat pentru Digi24.ro surse din cadrul Poliției Dâmbovița.