(Last Updated On: May 16, 2019)

Mihai Morar va avea un nou copil. Prezentatorul TV are două fetițe, gemene, în vârstă de 10 ani.

Mihai Mora a povestit despre cum s-a schimbat viața lui în ultimii ani și despre cum trăiește cea mai frumoasă perioadă.

Mihai Morar, despre rolul de tătic. Soția lui este din nou însărcinată. Cei doi au împreună două fetițe, gemene. „Totul s-a transformat foarte repede” 1

„Cred că este prima ieşire de când am aflat că sunt tătic. Habar nu am de ce am ieşit. Obişnuiam acum câţiva ani să ies cam o dată pe lună, dar recunosc că e prima oară anul acesta când ies, mai ales că e aproape de casă, doar am trecut strada ca să-mi salut prietenii”, a declarat Mihai Morar, citat de libertatea.ro.

„E o experienţă pe care am mai trăit-o în urmă cu 10 ani şi jumătate. Aveam sub 30 de ani atunci şi nu înţelegeam ce mi se întâmplă în momentul în care am aflat că o să fiu tată. Totul parcă a trecut prea repede înainte. Totul s-a transformat foarte repede, fetele au crescut şi iată că sunt aproape, de fapt sunt foarte, foarte mari… nu mai pot să le spun copii. Cred că a venit şi la mine maturizarea şi să fii tată la vârsta asta e cu totul altceva, decât să fii tată la 20 şi ceva de ani. E mult mai mult stres, decât a fost acum 10 ani şi mă simt în sfârşit responsabil.

Nu ştiu dacă e mai bine sau nu, eu cred că noi nu devenim părinţi, ci copiii ne fac părinţi. Nu noi facem copii, copiii ne fac pe noi”, a continuat prezentatorul tv, care va avea în curând, tot o fetiță.