(Last Updated On: May 21, 2019)

Foarte mulți români duc dorul vremurilor comuniste când erau umiliți de conducători cu eternele cozi și alimentări goale. Duminică, la vot, se va vedea câți vor această Românie neagră și câți vor o Românie europeană.

Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31 martie 2019 este de 18.949.141informează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), potrivit Click.

Mihai Matei: „Sunt unul dintre copiii născuți în anii ‘80. Ni se mai spune decreței. Am fost crescuți printre șoapte despre libertatea din vest, cu foamea și cheia la gât.

Între ‘80 si ‘89 în orașele României nu se găsea mâncare. Nu se dădea carne, nu fructe, nu ouă, nu branză, nu unt. Nu se dădea! Alimentarele erau pline ochi cu niște chipsuri oribile, importate din Vietnam, care se umflau în ulei și aveau un gust îngrozitor. Le ziceau creveți.

Comunismul în România. Mihai Matei: „Sunt unul dintre copiii născuți în anii ‘80. Banane ne-au dat o singură dată în zece ani...am prins și eu un loc la coadă ...Aveam vreo 7-8 ani. Apoi a venit tot cartierul și s-a făcut o coadă mare. Bărbații se loveau, femeile urlau și plângeau, bătrânii leșinau. ..un copil ceva mai mic decât mine a fost călcat în picioare de mulțime. O salvare a ridicat un trup inert și din câte știu acel copil a murit. Pentru două mizerii de banane. Pe la două noaptea am ...” 1

Carne nu se dădea, doar “adidași” uneori (picioare de porc). Zahărul și uleiul erau raționalizate. Existau niște cupoane cu care puteai lua o cantitate mică de zahăr si ulei în fiecare lună, dacă se găseau. La fund ne ștergeam cu fâșii de ziare. Hârtie igienica nu se dădea.

Iarna era foarte frig și căldura se dădea doar cât să nu murim. Părinții ne mutau în camera de pe latura sudică a apartamentului, pentru că pe nord pereții făceau igrasie. Iarna nu aveam apă caldă. Ne spălam în bucătărie, în ligheane, cu apă încălzită pe aragaz, în cele două ore de dimineață când se dădea gaz. Pe atunci NU SE DĂDEA.

Din când în când ne mai dădeau. Și când ne dădeau, oamenii se adunau în cozi, așa cum câinii flămânzi se adună în jurul vreunui os aruncat. Noi eram antrenați să adulmecăm cozile. Dacă era coadă, era sigur ceva de care era nevoie. Ce se dă? Nu conta. Ne așezam la coadă și apoi trebuia să facem cumva să ne anunțăm părinții sau vreun vecin. Lăsam rând si apoi alergam ca bezmeticii să găsim un adult. Mamă, se dă carne!

În primi zece ani am mai văzut carne, unt, oua sau branza. Erau tare bune, dar cele mai bune erau bananele. Banane ne-au dat o singură dată în zece ani. Într-o seara de iarnă, înainte de Crăciun, am prins și eu un loc la coadă pe la ora patru după-amiaza, dar nu era chiar in față.

Aveam vreo 7-8 ani. Apoi a venit tot cartierul și s-a făcut o coadă mare. A fost liniste și frig la coadă până când s-a anunțat că se termină. Așa era la cozi, era liniște până când ce se dădea nu mai ajungea. “Dati sa ajunga la toată lumea!” începeau câinii să urle.

Și când se termina oamenii începeau să se înjure, să se lovească și apoi plecau acasă. Mai răi. Mai înfometați. Dar la coada asta a fost mult mai rău decât de obicei. Pentru că banane nu se mai dăduseră. Când erau aproape de a se termina bananele, mai aveam câteva persoane în față și a început vacarmul.

Oamenii din spate au început să urle și să împingă. Bărbații se loveau, femeile urlau și plângeau, bătrânii leșinau. “Dați sa ajunga la toată lumea!” urlau câinii. În îmbulzeala aia, un copil ceva mai mic decât mine a fost călcat în picioare de mulțime.

O salvare a ridicat un trup inert și din câte știu acel copil a murit. Pentru două mizerii de banane. Pe la două noaptea am plecat acasă cu două banane verzi pe care le-am lăsat la copt pe un dulap. Le-am mâncat mai târziu, negre și bune.

Dupa ‘90 au urmat alți zece ani de tranziție cruntă. Nu mai erau cozi și găseam mâncare, dar nu mai erau bani. Inflația era foarte mare și prețurile creșteau de la o zi la alta. De multe ori mă trimitea mama să cumpăr pâine și mă intoarceam după bani pentru că prețul era mai mare decât cel din ziua anterioară. Tot foame era, dar aparent din alte motive. In realitate motivele erau aceleași.

De prin 2000 lucrurile au inceput să meargă mai bine, iar România s-a schimbat enorm după intrarea României in Uniunea Europeană și NATO. Europa a fost șansa României.

——

În timp, foamea se transformă, fie in umilință și fracturează spiritul, fie în furie si înrăiește. Pe mine m-a înrăit. Nu e bine nicicum, dar noi nu mai putem schimba trecutul și prea greu ne mai putem vindeca, dar putem spera că vom schimba viitorul.

Astăzi trec pe lângă cutiile pline de banane din magazine și uneori mă opresc câteva secunde să le admir. Deși nu îmi prea mai plac, cumpăr tot timpul măcar două banane. Mâncarea din farfurie o termin tot timpul. Așa am fost crescut.

Dacă ai crescut cu banane e foarte greu să înțelegi cum e să nu ai. Să aștepți să se dea la vreo coadă. Viața și libertățile pe care le avem acum erau inimaginabile pentru părinții mei acum doar treizeci de ani. La scara istoriei, vremurile despre care povestesc sunt la o aruncătură de băț și se pot întoarce oricând. Asta e miza în următorii doi ani.

Pe 26 Mai merg la vot și votez banane. Da. Da. USR-PLUS. Hai sictir, comuniștilor!”