(Last Updated On: April 19, 2019)

Simona Halep joacă în primul meci din semifinala Fed Cup împotriva numărului 66 mondial, Lristina Mladenovic. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00.

Această confruntare va fi urmată de întâlnirea Caroline Garcia, locul 21 WTA – Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA, potrivit tragedii la sorți a meciurilor din întâlnirea care va avea loc la Rouen, informează stirileprotv.ro.

Succes! Fed Cup Franța - România. Adversara Simonei Halep în primul meci 1

“Mă simt foarte bine. Sunt bucuroasă că sunt aptă de joc sută la sută. Toate condiţiile sunt bune, acum trebuie să intru pe teren şi să-mi fac treaba. Am emoţii, dar este normal şi este bine, pentru că sunt destul de concentrată şi pusă pe treabă. Îmi doresc tare mult să câştig cele două puncte, dar am încredere şi în celelalte fete. Nu contează scorul, contează să câştigăm”, a spus Halep.

Ea a precizat că meciul cu Kristina Mladenovic, jucătoare pe care a învins-o în 2017 în finală la Madrid, va fi dificil: “Mă simt mai încrezătoare faţă de atunci. Dar va fi dificil şi diferit, fiind vorba acum de Fed Cup”.

Duminică vor avea loc, cu începere de la ora 14.00, următoarele meciuri:

Caroline Garcia, locul 21 WTA – Simona Halep, locul 2 WTA

Kristina Mladenovic, locul 66 WTA – Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA

Caroline Garcia/Kristina Mladenovic – Irina Begu/Monica Niculescu.