(Last Updated On: April 23, 2019)

Se intră în ultima lună de campanie electorală în huiduielile la adresa lui Liviu Dragnea. Nu este de mirare că PSD se prăbușește zi de zi în preferințele electoratului. Jurnalistul Ion Cristoiu are și o explicație.

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat, marți, la TVR, că a văzut un sondaj „secret” potrivit căruia PSD are o problemă de mobilizare a propriului electorat, în timp ce tabăra lui Klaus Iohannis a găsit o strategie câștigătoare, informează stiripesurse.ro.

Sondajul „secret” al lui Ion Cristoiu: „PSD ar fi picat sub PNL, USR-PLUS stagnează / Tabăra Iohannis a făcut o mișcare deșteaptă” 1

„Cunosc un sondaj secret, se ocupa de mobilizare si estimează 35% prezenta. Din toate calculele se mai estimează ca electoratul PSD se demobilizează de la o zi la alta. In primul rand se demobilizează pentru ca ‘De ce sa ies la vot, ca sa se duca Rovana Plumb?’.

Pe când Iohannis spune așa, ‘Veniți la vot ca daca obținem un scor mare după alegeri depunem moțiune de cenzura si venim la guvernare’. Atunci strigatul PSD ar fi trebuit sa fie ‘Veniți la vot ca ne dau ăștia jos’. Aia au făcut o mișcare deșteaptă”, a declarat Cristoiu.

Cristoiu a dat și cifre:
PMP are 7% in urma venirii lui Traian Băsescu
USR nu creste. E la 15-16%
PNL la 27%
PSD la 25%