(Last Updated On: April 23, 2019)

Primele căpșuni românești au apărut pe piață, dar la fel ca și roșiile, acestea au un preț exorbitant. Un kilogram de căpșuni costă între 30 și 40 de lei şi sunt produse de fermierii care au investit zeci de mii de euro în solarii.

La piaţă fructele costă în jur de 30 de lei pe kilogram. Cu aproape 50% mai mult decât un kilogram de carne de miel, scrie stirileprotv.ro.

Primele căpșuni românești au apărut în piețe. La ce prețuri se vând 1

Unii producători, care îşi vând singuri marfa, nu se tem de concurenţă din strainătate şi spun că au clienţi dedicaţi dispuşi să le dea cât cer.

Petru Sechei producător: “Oamenii s-au învăţat cu ele şi ne caută în piaţă, că au aromă, miros, gust, sunt foarte dulci şi aromate şi de aceea am client care mă întreabă când o să fiu la piaţă. Îi spun şi atunci ne caută în toată piaţa. Avem o concurenţă foarte mare, căpşuna din Grecia e foarte multă. Concurenta o simţi, cum am venit noi în piaţa deja ei au coborât preţul la ele, ei dau preţul sub noi ca să vândă marfa.”

Preţul fructelor româneşti o să scadă la jumătate în doar o săptămână, odată cu apariţia pe piaţă a fructelor din plantaţii descoperite.

Și un kilogram de roșii românești costă în jur de 40 de lei.

Într-o piaţă din centrul Capitalei au apărut primele cutii cu roşii din zona Olteniei. Soiul este precos, dar comercianţii le promovează ca “moţate româneşti” sau “dulci, cu picioruş”. Preţul este între 25 şi 40 de lei pentru un kilogram, dar negustorii spun că e normal, pentru că acestea sunt trufandale.