(Last Updated On: April 17, 2019)

Tudorel Toader va fi dat afară din Guvern după ce PSD i-a retras sprijinul politic. Acuzat că este omul corupților, acesta este acuzat că nu a făcut deajuns. Nu a dat Ordonanțele de Urgență care-l scapă de pedepse pe Dragnea și alți condamnați. Propunerea PSD pentru ministrul Justiției este Eugen Nicolicea, cel care s-a făcut de râs la modificarea Codurilor Penale. CCR a declarat neconstituționale mai mult de jumătate din articolele pe care le-a modificat.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, după şedinţa CEx PSD, că nemulţumirile la adresa lui Tudorel Toader sunt două, şi anume întârzierea avizelor pentru diferite proiecte şi faptul că a discutat despre iniţierea de OUG fără să facă nimic, lungind discuţiile pe 3-4 luni de zile.

Prima Reacție. Tudorel Toader, după ce PSD a votat să-l dea afară din Guvern. Liviu Avram: „Soarta. Tudorel Toader zboară din post înaintea lui Augustin Lazăr” 1

„Astăzi, în CEx, s-au exprimat din păcate foarte multe nemulţumiri la adresa dl Toader. Un om pe care eu personal îl respect şi l-am sprijinit în toţi aceşti doi ani. Dar s-a acumulat foarte multă nemulţumire din două motive. Şi anume nemulţumirile şi supărările miniştrilor că se tot întârzia avizarea la MJ şi doamna premier a trebuit să intervină. Şi faptul că s-a discutat despre iniţierea unor OUG fără să facă nimic, lungind discuţiile trei, patru luni de zile. Astea au fost discuţiile şi de aceea suntem azi aici. A fost o decizie politică”, a declarat Livi Dragnea, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional PSD, potrivit Gandul.

Jurnalistul Liviu Avram: „O piedică în calea uitării, în așteptarea viitorului ministru al Justiției 🙂
(Altminteri, constatăm că Tudorel Toader zboară din post înaintea lui Augustin Lazăr. Soarta…. )

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va avea o întrevedere cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după anunţul că Partidul Social Democrat i-a retras spriijinul politic pentru funcţia de ministru al Justiţiei.

Mă duc cu domnul preşedinte Tăriceanu la o scurtă întrevedere şi apoi vă dau declaraţii”, a declarat Tudorel Toader, la Palatul Parlamentului, refuzând să spună dacă-şi va da sau nu demisia, aşa cum i-a cerut premierul Viorica Dăncilă.

La momentul transmiterii ştirii, ministrul Justiţiei discută cu Călin Popescu Tăriceanu, în biroul acestuia de la Senat.