(Last Updated On: April 19, 2019)

20 mai devine o zi critică pentru Liviu Dragnea. Zilele trecute, Înalta Curte i-a amânat procesul pe 20 mai iar astăzi CCR a amânat tot pe 20 mai decizia privind completurile de 3 care-l pot scăpa de închisoare. Va fi sacrificat politic chiar în campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 26 mai? O cdecizie nefavorabilă de la CCR l-ar distruge pe Dragnea care ar avea șanse mici să câștige la Înalta Curte.

Curtea Constituţională a amânat vineri, pentru 20 mai, decizia asupra sesizării vicepreședintelui Camerei Deputaților, Florin Iordache, pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupție de la instanța supremă, potrivit surselor HotNews.

Dragnea, vești proaste de la CCR. Va fi sacrificat politic chiar în campania electorală? CCR iar l-a amânat 1

Dacă CCR constată un conflict juridic între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, sentinţele din prima instanţă în cazuri de corupție ar putea fi contestate și desființate, iar procesele reluate de la zero. O astfel de hotărâre l-ar putea scăpa pe Liviu Dragnea de condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare în procesul angajărilor fictive.

Până acum, Curtea Constituțională a amânat de două ori decizia și a solicitat instanței supreme și CSM noi documente, inclusiv un studiu comparativ pe țări privind completurile de 3. Între timp, instanța supremă a trimis CCR un al preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din Uniunea Europeană, care arată că Austria este singura țară din Uniunea Europeană unde la Curtea Supremă de Justiție există completuri specializate pe fapte de corupție.