(Last Updated On: March 11, 2019)

Simona Halep a declarat că partea cea mai importantă pentru ea acum în tenis este cea mentală și de aceea continuă să lucreze cu un psiholog.

„Cred că acum în tenis cea mai importantă parte este cea mentală. Așa că am lucrat câțiva ani, cred că sunt de-acum doi ani de când lucrez cu un psiholog și încă o mai fac. Nu este ușor să rămâi concentrat în fiecare zi, să dai maximum din tine, dar am învățat aceste lucruri, încă mai lucrez la ele și vreau să le îmbunătățesc tot mai mult”, a spus Simona Halep, citată de digi24.ro.

Simona Halep lucrează în continuare cu un psiholog. „Dacă te înțelegi pe tine însăți, dacă te accepți pe tine așa cum ești, cu bune și cu rele, poți să devii mai bun. Am făcut asta și de aceea sunt mult mai ...” 1

„Dacă te înțelegi pe tine însăți, dacă te accepți pe tine așa cum ești, cu bune și cu rele, poți să devii mai bun. Am făcut asta și de aceea sunt mult mai bine acum”, le-a explicat ea jurnaliștilor.

Simona Halep joacă în optimi la Indian Wells împotriva jucătoarei Marketa Vondrousova, din Cehia, care are 19 ani. Meciul pentru calificarea în sferturile de finală are loc marți seara.