(Last Updated On: March 19, 2019)

Scriitoarea Ana Barton povestește cum a decurs chemarea unei ambulanțe la un minor, posibil în șoc anafilactic. Primul apel a fost făcut la 18:560. Ambulanța a ajuns la ora 22:00.

Pe Facebook Ana Barton a scris: „18:50. Primul apel la 112. Minor de 17 ani, posibil în șoc anafilactic, cu istoric de șocuri anafilactice. Revin cu telefon, explic din nou că e urgent, sunt întrebată dacă copilul respiră și dacă are ochii deschiși. E ora 20:42. Ambulanța nu a venit nici până acum, deși mi s-a promis la 112 că vor urgenta venirea, dar că au multe solicitări și nu fac față.
Scriitoarea Ana Barton: „18:50. Primul apel la 112. Minor de 17 ani, posibil în șoc anafilactic...E ora 20:42. Ambulanța nu a venit nici până acum...Un alt om aflat într-o criză alergică atât de gravă ar fi murit în timpul ăsta....A venit ambulanța, puțin înainte de ora...” 1
(foto arhiva)

Rada e mai bine, am monitorizat starea ei împreună cu medicul alergolog. Dar salvarea nu știu când și dacă va veni.

Un alt om aflat într-o criză alergică atât de gravă ar fi murit în timpul ăsta. Un om care nu putea suna un medic alergolog, care nu putea obține medicație de urgență. Șocul anafilactic este foarte grav.

Nu-mi dați telefoane, nu-mi scrieți mesaje private, vă rog frumos. Revin eu când o să am stare. Nu-mi scrieți nimic. Zic eu dacă am nevoie de ceva.

Vreau să înțelegeți de ce păsărea este esențială într-o societate, de ce ne prăbușim ca niște piese de domino. Stăm și ne uităm cum sănătatea, educația, totul, totul se surpă sub noi.

Vreau doar să înțelegeți că fiecare dintre noi trebuie să reacționeze la nenorocirea care ne înghite de vii. Nu există altă cale să ne salvăm. Nepăsarea noastră ne omoară, fraților. Dacă n-ar fi cea mai grea boală a noastră, nimeni n-ar putea să ne facă nimic.

Actualizare:
A venit ambulanța, puțin înainte de ora 22:00, în urma unui alt apel la 112, la ora 21:17”.

Simona Ene: „Bucuresti. 2019. Acum vreo doua luni eram singura cu vertij si imposibilitate sa merg pana la frigider sa-mi iau apa. Am chemat salvarea de stat la ora 18. N-a venit.

Au sunat la 2:30 noaptea, dupa ce imi revenisem si dormeam. M-au intrebat daca mai am nevoie de ei. Le-am inchis tel. Un om de 60 – 70, cu probleme de inima, sau alergii, sau alte, nu are nici o sansa.

Ar muri cu zile. Varianta ocolitoare este salvarea privata, sau mersul la urgente, in privat, cu masina personala. Mi-am jurat ca le fac reclamatie (am numele si indicativul celor care au preluat apelul).

Am uitat. Dar nu e timpul pierdut. Tot soc anafilactic am avut si eu, acum cativa ani. A ajuns salvarea din Targoviste in Malu cu Flori in 20 min. Dar viata tot Claritinul dat de mama mi-a salvat-o. Ideea e ca Bucurestiul e la pamant – nu mai exista personal calificat, nu sunt drumuri, infrastructura, spitale…”

Matei Cosmin Tamboi: „Acum doi ani am trecut printr-o situație similară, tatăl meu a suferit un AVC hemoragic, intrând în comă la puțin timp după producerea acestuia, iar ambulanța a venit după o oră si jumătate deși eram la doar 3 km de buricul târgului! Slavă Domnului, că in ciuda acestui aspect, s-a recuperat aproape în totalitate și nu a rămas cu sechele specifice aceste afecțiuni!”