(Last Updated On: March 15, 2019)

Oreste Teodorescu a comentat intrarea în politică a lui Rareș Bogdan. Acesta va candida pe lista PNL la europarlamentare, de pe primul loc.

Jurnalistul Oreste Teodorescu, invitatul celei mai recente ediții a interviurilor video ”Puterea Știrilor”, a vorbit despre schimbarea anunțată de jurnalistul Rareș Bogdan.

Oreste, despre Rareș Bogdan, candidat PNL la europarlamentare: „Un ochi îmi râde și altul îmi plânge. Ochiul care îmi râde este pentru că sunt absolut convins de toate ...” 1

”Un ochi îmi râde și altul îmi plânge. Ochiul care îmi râde este pentru că sunt absolut convins de toate calitățile de lider politic pe care Rareș Bogdan le are și se simțea de multă vreme nevoia unei energii pe partea dreaptă a eșichierului politic, a unei verbe și a unei anduranțe într-o luptă politică, pe care Rareș le are. Consider că este un mare câștig pentru politica românească.

Ochiul care îmi plânge, desigur, e trist pentru că presa din România este mai săracă fără Rareș Bogdan. Fără emisiunea ”Jocuri de putere”, noi cei care am vibrat la toate predicatele acestei emisiuni, o să rămânem cu nostalgia întâlnirilor de seară cu Rareș Bogdan, dar până la urmă cred că e un moment astral și în viața noastră și în viața lui, și cred că a luat decizia cea mai bună”, a declarat Oreste Teodorescu la Puterea Știrilor.