(Last Updated On: March 20, 2019)

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat declarațiile făcute ieri de președintele României. Klaus Iohannis a spus că este „aproape hotărât” să convoace un referendum pe 26 mai, în ziua alegerilor europarlamentare.

„Acest mi se pare straniu, nu înţeleg de ce îl utilizează preşedintele, într-o astfel de chestiune care, de altfel, datează de doi ani. Atunci a lansat pentru prima dată pregătirea referendumului. Dacă după doi ani spui că eşti aproape hotărât sună ciudat”, a declarat CTP, la digi24.ro.

C. T. Popescu, la Digi24, despre Referendumul lui Iohannis: „Dacă după doi ani spui că eşti aproape hotărât sună ciudat ...Mai întâi, ce întrebare pui, una care să ...” 1

Ori anunţa, ori nu, ori tăcea.
Acest nu mi se pare că aduce vreun serviciu din punct de vedere comunicaţional. Dimpotrivă.
Acest referendum, după un asemenea anunţ, cu tot aproapele pus acolo, probabil că îl va lansa.

E ciudat. Chiar dacă a spus acum, vorbim despre referendum, dacă a făcut acest anunţ, în aceşti termeni acum, să nu îl lanseze pe 26 mai s-ar întoarce împotriva sa.
Cumva, nu mai are cum în clipa de faţă să nu vină cu referendum pe 26 mai”, a spus Cristian Tudor Popescu.

El a explicat cât de important este modul în care se alege întrebarea la referendum.

„Şi acolo sunt multe probleme. Mai întâi, ce întrebare pui, una care să aibă efect imediat, direct legat de justiţie. Poţi pune – <să mai modifice Parlamentul legile justiţiei ca până acum?>

Sau: <Să mai dea guvernul OUG în materie de justiţie?>. Poţi să pui o asemenea întrebare? Nu poţi, pentru că e împotriva Constituţiei.

Depinde foarte mult cum e pusă întrebarea, şi PSD poate spune <şi noi vrem o justiţie corectă, fără abuzuri>, cu care să pareze o astfel de temă de referendum”.