(Last Updated On: February 9, 2019)

Ana Maria Pantaze, o croitoreasă în vârstă de 38 de ani, a uimit o țară întreagă cu vocea şi povestea ei de viaţă în noua ediție a emisiunii „Românii Au Talent”.

Jurnalista Cristina Ţopescu a declarat că a primit o lecție de viață de la Ana Maria. „Vă uitaţi la Românii au talent? Am butonat şi am dat peste o fată simplă, cu mult bun simţ, croitoreasă, care, după ce a spus «o să cant o piesă care MĂ SPECIFICĂ», iar eu, ca mulţi alţii, am zâmbit puţin răutăcios, când a început să cânte m-a amuţit.
(Video) Cristina Ţopescu, despre croitoreasa de la „Românii au talent“care a primit golden buzz-ul:  „Ca mulţi alţii, am zâmbit puţin răutăcios, când a început să cânte m-a amuţit. Cât de des suntem ...” 1

Cât de des suntem dispuşi să fim superficiali, cât de rar judecăm uitând că avem şi inimă. Mi-a dat o lecţie fata asta şi-n cinstea ei, de acum, o să spun şi eu uneori, în diverse contexte, «MĂ SPECIFICĂ»! Emoţionant!“, a fost mesajul jurnalistei, potrivit adevarul.ro.

Fără studii în domeniu şi extrem de emoţionată, fiind pentru prima dată pe o scenă atât de mare, concurenta a avut o exprimare aparte când a anunţat despre ce va fi momentul ei – „Cânt o piesă care mă specifică şi sper să nu o pierd“, referindu-se, evident, la faptul că melodia „I’d rather go blind“, a Ettei James, o reprezintă.

Vezi aici Video:

Ea a primit de la Mihai Petre golden buzz-ul care a trimis-o direct în semifinalele show-ului de la Pro TV.