(Last Updated On: February 18, 2019)

Jurnalistul Ion Cristoiu anunță o finală prezidențială Kovesi vs Olguța, singurele în stare să creeze emoție în campanie electorală. Spre deosebire de o finală Iohannis vs Dragnea.
Cei de la PSD au alungat-o pe Kovesi de la DNA, încearcă să blocheze numirea în funcția de procuror șef european și este posibil să se trezească cu ea președintele României pentru 10 ani, două mandate.

”La noi, emoţie înseamnă ura faţă de celălalt candidat.” La PSD trebuie să fie cineva care să spună ”Şo, pe Iohannis”, iar Kovesi este foarte periculoasă, deoarece a fost revocată de actualul preşedinte. Puteţi urmări integral emisiunea ”Gândurile lui Cristoiu” începând cu ora 17:00, pe Mediafax şi Gândul.

Cine ar câștiga? Kovesi vs Olguța pentru funcția de președinte al României? Ion Cristoiu: „Ideea unui candidat gen Dragnea care spune ”noi suntem înţelepţi” nu va merge. Trebuie să fie cineva care să spună ”Şo, pe Iohannis!”. Adică să ...” 1

Cristoiu consideră că – din punct de vedere politic – dintre Liviu Dragnea, Laura Codruţa Kovesi, Mugur Isărescu, Olguţa Vasilescu şi Klaus Iohannis, şeful statului este, în prezent, cel mai credibil personaj.

“Pe plan intern, noi facem o greşeală. Noi avem un singur candidat până acum. Klaus Iohannis s-a anunţat de două ori oficial că va candida. Şi nici sondajele nu sunt corecte.(…) Pentru un sondaj, contează foarte mult şi voinţa lui de a candida.

Aşa, putem face sondaje, punem în sondaje, nu ştiu Monica Mihai, Ion Cristoiu… bun, şi? Patriarhul Daniel, Apostolul Pavel… nicio problemă, Simona Halep… Dar, în momentul în care ai anunţat candidatura, oamenii spun: ”Da, dom`le, va candida sigur. Hai să fiu serios când mă pronunţ despre el”. Dacă facem aşa, jocuri pe hârtie, cuvinte încrucişate…” a explicat jurnalistul.

În opinia sa, anul acesta, campania pentru prezidenţiale va specula emoţiile electoratului, iar la acest capitol, Iohannis este principalul perdant. În schimb, vor străluci Codruţa Kovesi şi Olguţa Vasilescu.

“Campania din acest an se va desfăşura pe emoţii. Mi-e limpede. Klaus Iohannis nu va stârni emoţie în viaţa lui, oricât ar încerca, doar aşa dacă începe să cânte, ca Nero, dar nici atunci… Două personaje de aici pot stârni emoţie, Codruţa Kovesi – şi ea a început cu emoţia – emoţia de genul ”Şo, pe ălalalt”.

Asta înseamnă emoţie, emoţia înseamnă ură faţă de ălalalt, adică trebuie să ies la vot ca să îi iau gâtul lui ăla… iertaţi-mă. Asta este o chestie tipic românească. Dincolo, Olguţa este singura care poate să facă asta,” apreciază Cristoiu.

El atrage atenţia că, anul acesta, PSD nu va avea succes cu o campanie electorală cu mănuşi, deoarece Iohannis, unul dintre principalii candidaţi se află deja în fotoliul de la Cotroceni.

“Anul acesta, campania se desfăşoară cu cineva care e la Cotroceni. Ideea unui candidat gen Dragnea care spune ”noi suntem înţelepţi” nu va merge. Trebuie să fie cineva care să spună ”Şo, pe Iohannis!”.

Adică să mobilizeze electoratul. Şi PSD are un electorat din ăsta, ca USR, nu mare, dar îl are, care spune că îl urăşte pe… Klaus Iohannis, vrea să iasă la vot, să-i dea una.

Olguţa este singura care poate acest lucru. Ea poate să mobilizeze (…)”, a susţinut jurnalistul. ”Ea este cel mai credibil personaj intern din partea PSD. Iar dincolo este Codruţa Kovesi care are un mare avantaj, că a fost revocată de Klaus Iohannis. Foarte primejdioasă, este foarte primejdioasă”, a conchis Ion Cristoiu.