(Last Updated On: February 9, 2019)

Un om. Laura Codruța Kovesi. Atâta groază în politicienii români. Atâta apreciere din partea străinilor. Păcat că milioane de români susțin politicienii corupți, care-i păcălesc că se luptă cu străinii care vor să cotropească țărișoara asta, și nu văd cum îi fură din orice poziție.

Ministrul austriac al Justiției, Josef Moser, citat de Stirile Pro TV: „Sprijin această candidatură. Pe 11 ianuarie au fost aleși cei mai buni 11 candidați dintre cei 24 de pe listă, iar pe 30 și 31 Ianuarie au avut loc audierile celor 11 candidați rămași în discuție și s-a întocmit o listă scurtă unde pe primul loc este doamna Kovesi. Nu există niciun dubiu că merită această poziție.”

Austria anunţă că o susţine pe Laura Codruţa Kovesi. Oficialii români sunt îngroziți că ar putea fi cercetați de ea pentru fondurile europene furate!  „Sprijin această candidatură...Nu există niciun dubiu că...” 1

Şi nu este singurul European care o vrea pe Kovesi în fruntea Parchetului general European. Președintele Comisiei Afaceri europene din Parlamentul german, Gunther Krichbaum, a declarat că Germania și Franța și-ar putea retrage candidații pentru a o sprijini pe Laura Codruța Kovesi.

Problema este, însă, chiar în România. Tudorel Toader a anunţat că va transmite Comisiei Europene ca Laura Codruta Kovesi a comis abuzuri în sistemul judiciar, motiv pentru care a şi fost revocată.

Tudorel Toader: „Eu poziţia mi-am exprimat-o, mi-o menţin. Credeţi că eu mă pot substitui în a răspunde în locul premierului? Categoric nu. Cel mult pot fi consultat şi pot exprima un punct de vedere. În momentul în care ambasadorul României la Bruxelles va primi un mandat îl va primi de la premier şi nu de la ministrul Justiţiei.”

Subiectul nu a fost discutat şi la reuniunea informală a miniştrilor justiţiei de la Bucureşti.

Vera Jurova, comisar European pentru Justiţie: „Doamna Kovesi este pe listă scurtă a celor trei candidați. Procedură este în desfășurare și ține de Parlamentul European și de statele membre să continue această selecție transparentă și obiectivă. Trebuie să găsim cel mai bun șef posibil pentru Parchetul European.”

Georgeta Condur: E ca la Eurovision. Deocamdată s-a anunțat votul Austriei: ministrul austriac de Justiție Josef Moser a declarat că va vota pentru Laura Codruța Kovesi la șefia Parchetului European. 

Va fi o luptă palpitantă, dar dl Tudorel Toader îi convinge, rând pe rând, pe toți să voteze pentru reprezentanta României în concurs”.