(Last Updated On: January 17, 2019)

Se poate! Tribunalul Cluj a respins eliberarea unui criminal, chiar dacă a împlinit fracția prin recursul compensatoriu. Judecătorul Cristi Danilet: „Poate că cei care acordă liberări pe banda rulantă ar trebui să realizeze ce atribuții și putere au”:

Tribunalul Cluj a respins cererea de liberare a unui criminal, chiar dacă a împlinit fracția de 3/4 din pedeapsă prin recursul compensatoriu. Judecătorii au considerat că deținutul nu s-a îndreptat, informează clujust.ro.

Se poate! Tribunalul Cluj a respins eliberarea unui criminal, chiar dacă a împlinit fracția prin recursul compensatoriu. Judecătorul Cristi Danilet: „Poate că cei care acordă liberări pe banda rulantă ar trebui să realizeze ce atribuții și putere au”: 1

Tribunalul Cluj: „Acesta nu a fost disciplinat și nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, în condițiile în care a fost sancționat disciplinar, pe parcursul detenției, de 8 ori, iar ceea ce observăm, din natura abaterilor disciplinare săvârșite de către petent, acestea au parcurs un crescendo al gravității, culminând cu abateri comise cu violență, în condițiile în care petentul a fost condamnat tocmai pentru o infracțiune de violență extremă și anume suprimarea vieții unei persoane…. În aceste condiții, este mai mult de cât evident că nu este posibilă liberarea condiționată a petentului, în contextul în care acesta vădește posibilitatea comiterii unor fapte violente și în viitor, după eliberarea sa”.

În schimb, un bărbat din Iași ce a fost condamnat la 12 ani și șase luni de închisoare pentru că și-a înjunghiat soția cu 36 de lovituri de cuțit, în fața copilului minor, este de marți liber, în baza recursului compensatoriu, scrie Ziarul de Iași, preluat de Digi 24.

Constantin Gagica a fost eliberat condiţionat după trei cereri respinse de judecători, care au considerat că nu este încă pregătit pentru a se reîntoarce în societate.

Camelia Badea: Daca legea recursului compensatoriu spune ca un detinut POATE fi liberat conditionat mai usor si daca judecatorul este cel care DECIDE, cine e responsabil pentru eliberarea celor peste 11 mii de detinuti mai devreme?
Cristi Danilet: Pentru momentul iulie 2017, cand au fost pusi in libertate toti detinutii aflati cu executarea la zi datorita scaderii pedepsei ca urmare a aparitiei legii 169, responsabilitatea e exclusiva a Parlamentului.

Pentru liberarile ulterioare, responsabilitatea e comuna Parlament (care a scazut in mod obligatoriu pedepsele aplicate de instante) si judecatorii care au decis liberarea conditionata (care este o facultate, nu o obligatie; o vocatie, nu un drept acordat pe banda rulanta).