(Last Updated On: January 8, 2019)

Un român din Italia a anunțat că a renunțat la cetățenia română pentru a primi mai repede cetățenia italiană. A transmis chiar și un mesaj de rămas bun pentru România.

De Boboteqază, Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, și-a exprimat speranța ca măcar parte dintre milioanele de români plecaţi în străinătate să se întoarcă acasă. „Această împuţinare a populaţiei este şi pentru că nu este foarte mare natalitatea, dar e în mod deosebit pentru ca aproape cinci milioane de români au plecat pe alte plaiuri.

Au plecat din motive obiective, pentru pâinea cea de toate zilele. Dar încet-încet s-a creat un curent şi tare am dori ca el să îşi schimbe sensul şi să revină acasă”, a spus mitropolitul Andrei, citat de stirileprotv.ro.

Pe grupul de Facebook ROMANII DIN ITALIA, Răzvan Rares‎ a scris: „Când am depus dosarul pentru a obține cetățenie Italiană, ziceau ca durează în jur de doi ani. Dar dacă renunț la cetățenia Română în maxim două luni o sa primesc cetățenie Italiană. Cu această ocazie vreau să-mi i-au rămas bun de la toți Românii pentru că eu sunt mândru că am renunțat la cetățenia Română!!!

Răzvan Rares: „Cu această ocazie vreau să-mi i-au rămas bun de la toți Românii pentru că eu sunt mândru că am renunțat la cetățenia Română!!! ...De luni sunt Etalean 100%. Promit că nici românește nu o să mai scriu în viața mea...” 1

De luni sunt Etalean 100%. Promit că nici românește nu o să mai scriu în viața mea”.

Ionica Alexandru: Si eu mi am luat cetățenia italiană așteptând 2 ani, dar la cetățenia română nu as renunța pentru nimic in lume, sufletul tot de român rămâne orice cetățenie ai lua, nu poți uita niciodata locul unde ai crescut si copilărit. Cu siguranță cine renunța la cetățenia de origine cândva va regreta nespus, oriunde vom merge în lumea asta tot străini ne vom simți.

Alexandru Bejan: Nici sa imi dea bani nu am sa iau cetatenia Italiana!!! ,,Romanii” care au cetatenie Italiana ce juramant fac?????,, Cand ei nu au facut juramant Nici in tara noastra!!!

Paola Stanciu: Sper ca e o gluma eu am dubla cetatenie Italo romana nimeni nu m-a obligat sa renunt la cea romaneasca
Nistor Stefan BV f bine success

Daniela Gogu: Bravo!! Eu sint in Napoli de 30de ani casatorita cu italian avem o fata de 15ani dar nu uit ca sint romanca de fapt niciodata nu am uitat nu am nici un fel de cetatenie italiana pt ca nu o vreau!! Nu ma interesea pentru ca nu am uitat de unde am plecat eu daca as putea mas intoarce si in acest moment in patria mea (…)