(Last Updated On: January 11, 2019)

Președintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk a ținut un discurs în limba română și a transmis un mesaj de sprijin pentru protestatarii rezist, pentru milioanele de români care luptă împotriva politicienilor cosupți aflați la conducerea României.

Mircea Badea a comentat discursul lui Donald Tusk.

”Este spectaculos că Donald Tusk a vorbit în românește. A avut un discurs foarte inteligent construit, cu referire la lucrurile românești, cum ar fi: fiul meu are Duster, socrul meu a avut Dacie, idei despre Cioran, Eliade, Nichita Stănescu. Foarte tare Tusk. Nu a fost nimic exagerat, nimic patetic, nu a fost nicio notă stridentă. Omul care este la un anumit nivel de ceva timp se vede, are meciuri în picioare. Este cool, adecvat cu locul, cu momentul, este uman, normal, simpatic chiar. Ne-a făcut o paradă de cultură românească absolut impresionantă”, a spus Mircea Badea, citat de dcnews.ro.

Mircea Badea, răspuns pentru Donald Tusk. ”Este spectaculos că Donald Tusk a vorbit în românește. A avut un discurs foarte inteligent construit, cu referire la lucrurile românești, cum ar fi”: 1

”La un moment dat, domnul Tusk a zis – aş vrea să fac un apel la toţi românii să apere, în România şi în Europa, fundamentele civilizaţiei noastre politice – libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia. Să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu. A făcut apel la emoționalul colectiv, toată lumea rezonează la cum a apărat Duckadam patru penalty-uri la rând. Era un gest care se învecinează cu eroismul. Tusk a făcut o comparație deșteaptă.

Eu vreau, așa în abstract, să-l asigur pe domnul Tusk că unii dintre noi chiar asta fac și anume se luptă să apere libertatea și statul de drept cum a apărat Duckadam patru penalty-uri la rând.

Adică unii dintre noi se luptă ca serviciile secrete să nu influențeze actul de justiție, se luptă ca unii procurori dornici de victorii personale să nu măsluiască interceptările din dosare așa cum s-a întâmplat, se luptă ca în cadrul proceselor să fie respectate drepturile fundamentale ale omului și ca judecătorii care le-au încălcat să nu ajungă apoi președinți la Curtea Supremă sau la Curtea Constituțională. Unii dintre noi chiar ne luptăm cu toate aceste lucruri, pentru statul de drept cel adevărat”, a zis Mircea Badea la Antena 3.

”Eu rezonez cu îndemnul domnului Tusk. Eu asta fac de 14 ani încoace – și intenționez să fac în continuare, deși ne-a pierit mult din aplomb”, a conchis Mircea Badea.