(Last Updated On: January 9, 2019)

Românii au făcut foametea și au înghețat pe timpul lui Ceaușescu. Foarte mulți români regretă viața din timpul lui Ceaușescu și votează doar politicieni corupți. Inexplicabil.

Nicolae Ceauşescu hotărâse în 1982 că România trebuie să-şi achite toate datoriile externe. A reuşit, dar preţul a fost plătit de un întreg popor care suferea de foame şi de frig.

De ce a ţinut Ceauşescu să plătească integral datoria externă? Realizările comuniste din anii 70 fuseseră ridicate prin împrumuturi occidentale. Dar în 1981-1982, România a intrat într-o situaţie absurdă de incapacitate de plată. Scadenţele pe termen scurt, mediu şi lung s-au suprapus, fuseseră programate greşit. Oficialii comunişti nu au putut plăti o serie de furnizori externi, atrăgând penalizări. Enervat, Nicolae Ceauşescu a găsit explicaţia: orice împrumut înseamnă pierderea independenţei şi suveranităţii. A început plata în totalitate şi în avans a datoriei externe, informează Digi 24.

Elena: „In februarie 85 in camera de cămin din Regie în care stăteam erau 8-10 grade Celsius când învățam în sesiune. De la 16-18 se oprea curentul electric.... Apa la robinet avea cam 30 de grade doar cam 45 de minute în fiecare seară. În rest era rece ca de izvor....la presiunea joasă a gazelor o supă fierbea cam în 6 ore! Căram alimentele de acasă pentru că în magazine aveau doar...” 1

Pe Facebook,Camelia Tabacu a scris: Nu am uitat! Nu avem cum! Vom duce amintirea dureroasă a acelor vremuri cu noi în mormânt.

Elena Copaciu a scris: „In februarie 85 in camera de cămin din Regie în care stăteam erau 8-10 grade Celsius când învățam în sesiune. De la 16-18 se oprea curentul electric. Teoretic. Că practic îi dădeau drumul pe la 19. Aveam cu toții lumânări să putem citi până venea iar lumina.

Apa la robinet avea cam 30 de grade doar cam 45 de minute în fiecare seară. În rest era rece ca de izvor….la presiunea joasă a gazelor o supă fierbea cam în 6 ore! Căram alimentele de acasă pt că în magazine aveau doar conserve de pește oceanic. O colegă din București ai cărei părinți aveau permis pt o comandă lunară la casa de comenzi a partidului, ne mai punea câte ceva pe lista lor!

In 1986 eram in stagiul de Medicină Legală. La una din ore am asistat la autopsia unui om de 62 de ani care a deschis ușa liftului și a pășit!..exact când se întrerupea curentul! A căzut în gol 8 etaje! Nu vă puteți închipui ce leziuni avea, mai ales la cap! Nu pot uita asta! A fost singura dată în viață când am cerut să fumez o țigare! De la niște studente străine care m-au privit cu dispreț crezând că sunt dintre cei care făceau(des) asta pentru că nici țigări bune nu se găseau în țară pe atunci!…”

Doina Raducan: „Berceni 85. Iarnă. O zi ca multele fără gaze și lumină. O vecină aleargă disperată din ușă în ușă cu o crăticioară cu mâncare în mână întrebând dacă are cineva un aragaz de voiaj. Nu avea cum încălzi mâncarea copilașului de un an și ceva. M-a marcat disperarea femeii, nu-i pot uita privirea”

Alma Lazar: „Cumplite vremuri, în casa erau sub 10 grade, curentul se oprea de la 8 dimineața până la 6-7 seara, făceam mâncare nosptea(era presiunea la gaze mai mare) spălăm rufe de la ora 5-6 dimineața, ptr că la 8 se oprea curentul iar la 9 apa(care mai venea la6 seara). Nu înțeleg cum pot unii sa mai spună ca era bine pe vremea aceea!!?? Au fost vremuri de coșmar. Nu aș ma vrea/putea să mai retrăiesc acele timpuri!! Pe cei care votează PSD i aș închide într o colonie și i aș obliga sa trăiască în condițiile de atunci, poate se trezesc!!!”

Daniel Tutor: „Cu minunea asta a tehnicii de pe atunci am rezistat. Mergea și când presiunea la gaz era atât de slabă că aragazul dormea. Bine că inhalam gaze arse (cât de cât) în loc de amenzi de la actualul ISU…” (vezi foto)

Daniela Daniel: „ne îmbrăcam ca să ne culcăm și ne trezeam pe rând să controlăm dacă mai palpaie gazele sub cărămidă sau o tăbliță de fontă de pe un singur ochi de aragaz. Ce porcarie!”

Je: „da, caramida aia comunista, mi o aduc asa bine aminte, cum o mutam de pe aragaz pe calorifer cu carpe ca sa nu ne friga…cu ea ar trebui zdrobite degetelele celor care mai voteaza psd. Anii cei mai grei ne au prins in Dr Taberei. Lasam lumanari si chibrituri in cutia de scrisori ca sa luminam putin bezna si sa nimerim usa de la etajul trei cand veneam de la scoala. Golanii de pe scara mea alergau sobolanii iesiti in recunoastere de la subsol si-i omorau cu pietre. Era sânge peste tot. Uneori faceau glume sinistre si ne suflau in lumanari ca sa ne puna mana pe cur si si sa ne inghesuie prin colturi. Ieseau insa casnicele de pe scara si-i luau la mături. Singurul nostru mare avantaj au fost gazele care la noi in zona nu s-au oprit niciodata, ca pe acolo intra una din conductele importante ale orasului”.

Jean Pericol: „În anii ’80, taică-meu făcuse o improvizație cu un furtun lung, conectat la aragaz și un arzător făcut rost de pe la fabrica unde lucra și pe care l-a montat în sufragerie. Îmi aduc perfect aminte, desi sunt vreo 35 de ani de atunci, cum curgea apa șiroaie de pe pereți! Trebuie să fii cel puțin retardat să îl regreți pe nea Nicu. Sau nomenclaturist. (…) Și cozile la benzină?

Îmi amintesc că mergeam cu tatăl meu, lăsam mașina la coadă pe Bd Timișoara, se numea altfel atunci (cred că Emil Bodnăraș) și timp de 2-3 zile împingeam mașina funcție de cum avansa coada. Vorbim de Petromul de pe Sibiu, iar coada urma traseul pe Bd Timișoara, strada Mihaela Ruxandra Marcu (acum, cred că înainte se numea Băiceni, sau cam așa ceva), cea cu școala 193, mai departe pe Drumul Taberei și dreapta pe Miron Constantinescu, actual Sibiu. Benzina se termina după căteva mașini. Aveai voie să cumperi maxim 20 de litri la o alimentare”.

Marius Ion: ”Am trăit 5 ani și jumătate într-un cămin de nefamiliști din zona Ozana din București, chiar lângă liceul de chimie. Într-un an, era atât de frig în cameră încât, pe bune!, la culcare mă îmbrăcam mai gros decât fusesem în timpul zilei. Prin fereastră intra zăpadă, se strângea pe podea.

Iar toate astea s-au întâmplat la ani de zile după Loviluție… căminul rămăsese ca pe vremea comuniștilor.

Când eram copil și, apoi, adolescent, locuiam la etajul 5 într-un bloc cu casa scării interioară, neluminată natural. În orele când se oprea lumina, reușeam să cobor și să urc relativ repede, fără lumânări, fiindcă învățasem pe de rost câți pași trebuia să fac pe fiecare porțiune de culoar de bloc. Eram ca niște șobolani orbi”.

Medoia Rodica: Am locuit cu tata doi ani in Constanta,85-87, intr-un bloc obisnuit, noi ii spuneam organizare de santier, pentru ca apartamentul in care statea era dat de stat in folosinta gratuita pe perioada cat stateam acolo. Tata fusese trimis cu domiciliul fortat acolo, era militar de cariera iar mie mi-au dat repartitie de la facultate, desi aveam casa mea in Bucuresti. Mama a ramas acasa, sa aiba grija de nepoata. Acolo erau 8-9 grade in casa, umezeala si lumina electrica ne dadeau doar 7 ore pe zi. Asa ca ne cumparaseram lampi cu gaz. Fiecare cate una. Am facut o raceala oribila si tuseam sasa tare ca nu mai puteam dormi decat in fund. Mi-am cumparat antibiotic si am scapat pana la urma. Era mucegai pe pereti, asa ca tata a chemat un zugrav sa ne puna zapada artificiala pe peretii exteriori si sa zugraveasca, ca sa nu ne imbolnavim de astm. Frigul e mult mai greu de indurat cand e umed.

Lavisa Chelu: „Daca reuseai sa supravietuiesti ca nu te luai in gura cu regimul, atunci sansele sa devii un zombi erau destul de mari. Tot despre proaspat iesitii din facultate: eram repartizata intr-o comuna din Dolj ca profesor navetist si primaria ne-a pus la dispozitie (ca erau si medici, agronomi)un “bloc” care avea doar geamuri si usi( prin care urla vantul). In rest, nici bai, toalete , apa.

Trebuia sa te duci sa iti faci nevoie in curte , sa iei apa de pe unde poti, si alea din fantanile cu ciutura.Pentru incalzire facusem improvizatii, iar eu ca fizician eram marea speacilista in crearea si functionarea lor, dar asta nu inseamna ca nu m-am curentat de nu m-am vazut si de atunci am oroare de pus mana la vreo priza.Iar daca ar fi sa scriu despre experientele nenoricite din comunism, cred ca as umple o carte de citeva sute de pagini. Lipsa libertatii de a alege cum vrem sa traim ne-a aruncat in cele mai negre situati”.

 

Κρισ Εσκου: „În Regie, în 1988, era atât de frig în camere că îngheța apa în pahar peste noapte. Dormeam îmbrăcați cu hainele cu care ieșeam afară și acoperiți cu cojoace peste plăpumi. Singura metodă de încălzire era reșeul pe care îl ascundeam de controalele aleatorii ce se făceau de către administratorul căminului dimpreună cu studenții comuniști, faimoșii lideri de sindicat studențesc, securiști oe care îi vedem azi la tv pe post de politicieni ciumați.

Riscai să fii dat afară din cămin și exmatricularea. Dacă erai exmatriculat nu aveai dreptul să dai examen la altă facultate, te trimiteau forțat în producție, adică muncitor pe schimburi în ororile de fabrici și uzine comuniste. Unul din patru era turnător, am fost avertizat chiar de către secretară de la bun început și să termin cu bancurile prin cămin și cu “revoluțiile”, că ei află tot.

Cantinele erau un focar de infecție, mizerie amestecată cu grăsime, în “mâncare” găseai uneori viermi. Totul era rânced. Când făceam “permanență” la cantină, adică munceai ca un sclav la spălat vase, curățat podele, curățat cartofi și ceapă, am descoperit că administratorul, bucătării, tot personalul, furau tot ce era comestibil, carne, salam, unt și în mâncarea gătită pentru studenți erau folosite alimente degerate, nu congelate, nu confundați.

Dacă nu aveai părinți aproape, care să-ți trimită pachete cu alimente, făceai foamea. Cam toți eram înfometați.”