(Last Updated On: January 10, 2019)

Un paznic de 28 de ani din Timișoara a avut, timp de 3 luni, acces la o „mină de aur”, mai exact la un bancomat defect. Paznicul scotea în fiecare zi bani gratis.

Bancomatul avea o defecţiune majoră. De fiecare dată când un client îl folosea, o sumă de bani ieşea prin partea din spate a aparatului, un secret știut doar de paznic.

Bancomat defect, bani gratis pentru un paznic din România. Bancnotele ieşeau singure, fără card, prin spatele aparatului. Câți bani a luat în 3 luni 1

Aparatul  i-a dat în 3 luni de zile salariul pe aproape 2 ani, tânărul reuşind să strângă peste 15.000 de lei, informează observator.tv. Pentru că eroarea a fost sesizată la un moment dat către bancă, dar nu se ştia ce se întâmpla cu banii, poliţiştii au organizat un flagrant.

Astfel, în urma investigațiilor efectuate, s-a reușit prinderea în flagrant a tânărului, care a sustras printr-o fantă laterală, suma de 300 lei, în momentul în care un client a accesat bancomatul.

“În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bănuitul fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.