Viorica taie pensiile din România?! PNL: Guvernul PSD-ALDE taie pensiile românilor cu 102 lei pe lună, de la 1 ianuarie

(Last Updated On: December 6, 2018)

Vești tot mai proaste pentru pensionarii din România. Guvernul nu a finalizat nici până la această oră bugetul pe 2019 pentru a se vedea clar dacă pensiile vor fi indexate așa cum s-a promis. Nici vorbă de indexare, spune deputatul PNL Dan Vîlceanu. El acuză Guvernul PSD-ALDE că urmează să taie pensiile, începând cu 1 ianuarie, cu 102 lei pe lună.

“Aşa cum toată lumea a văzut, venind dinspre sindicatele din penitenciare, a fost dat publicităţii un proiect de ordonanţă de urgenţă privind reducerea unor cheltuieli în anul 2019, cheltuieli care se referă la pensii şi la salarii.

Practic, acest Guvern PSD – ALDE taie pensiile românilor începând cu 1 ianuarie cu 102 lei pe lună, drept pe care pensionarii îl aveau în legea pensiilor. Aşa cum ştiţi, în fiecare an pensiile trebuie indexate cu inflaţia şi jumătate din salariul mediu brut, lunar.

Asta înseamnă că pensionarii vor avea o iarnă foarte grea, pentru că toate se scumpesc: medicamente, curent, combustibil şi pensionarii vor fi cei care duc greul în acest an, greul incompetenţei acestei guvernări.

De asemenea, cei care lucrează în sistemul bugetar sau sunt plătiţi cu fonduri de la buget vor avea drepturile salariale prevăzute prin legea salarizării, votată anul trecut în Parlament, îngheţate la nivelul anului 2018, adică dreptul lor prevăzut de legea salarizării nu va fi aplicat”, a spus Vîlceanu, la Palatul Parlamentului, potrivit Hotnews.

El a adăugat că actuala guvernare face promisiuni prin legi, care apoi nu mai sunt aplicate.

“Un alt aspect foarte grav se referă la orele suplimentare care nu mai sunt plătite. Gândiţi-vă că orele de gardă ale medicilor sunt considerate ore suplimentare. Nu poţi să pui medicii să facă gardă şi să nu le plăteşti aceste ore de gardă.

Celor din sistemul penitenciar, de exemplu, le sunt plătite orele suplimentare, dar gărzile medicilor nu vor mai fi plătite. Asta arată foarte clar că această guvernare, cu programul ei de guvernare, reprezintă un eşec pe toate liniile şi ne mai arată faptul că românii sunt minţiţi zi de zi”, a susţinut liberalul.