(Foto) Primul oraș din România care a cumpărat mașini electrice pentru Poliția Locală

(Last Updated On: December 5, 2018)

Clujul este un exemplu pentru România. Are o sală Polivalentă minunată, a introdus autobuze pentru elevi, a cumpărat autobuze electrice, a cumpărat autobuze Mercedes și nu Otokar, vrea să-și facă metrou. Acum Primăria a cumpărat autoturisme electrice pentru Poliția Locală.

Emil Boc: „Primăria Cluj-Napoca: Prima administrație publică locală din România care dotează Poliția locală cu mașini electrice.
Primăria municipiului continuă politica de încurajare a utilizării mijloacelor de transport care susțin o mobilitate urbană durabilă.

Primele trei autoturisme electrice din dotarea Poliției Locale au fost puse în circulație la Cluj-Napoca în data de 1 Decembrie 2018.
Mai multe informații despre noile mașini electrice Renault, în cele de mai jos.

Pe lângă mașinile electrice, Poliția Locală a Municipiului Cluj-Napoca are în dotare 6 segway-uri și 2 biciclete electrice, folosite pentru patrulare -parteneriat cu Sport Addict.

Poliția Locală Cluj-Napoca și-a înnoit parcul auto prin achiziționarea a trei mașini electrice marca Renault Zoe, versiunea Z.E. 40. Autoturismele sunt folosite pentru intervenția echipajelor pe probleme de trafic rutier sau pe cele privind ordinea și siguranță publică.

Achiziția celor trei mașini electrice s-a realizat prin programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2017-2019, respectiv programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic.

Aceste autoturisme au înlocuit 3 mașini care au îndeplinit condițiile de casare, astfel costul unei mașini a reprezentat diferența rezultată prin aplicarea primei de casare și a ecotichetului primit pentru cumpărarea de mașini electrice.

Caracteristici principale:

– marca Renault Zoe, verisunea Z.E. 40
– garanție: 3 ani sau 100 000 km pentru caroserie și 5 ani sau 100 000 km pentru bateria electrică
– viteza maximă atinsă este de 135 km/h
– 5 locuri

 


– perioada de încărcare la stație este de 2 ore și 40 de minute, iar la priza normală de 15 ore
– versiunea Z.E. are o autonomie a bateriei de 400 de km. Pe timp de vară, cu consumatori, autonomia bateriei este de 300 km, iar pe timp de iarnă, autonomia bateriei este de 200 de km
– mașinile electrice sunt dotate cu rampă de lumini și sistem acustic de sonorizare

Valoare unei mașini este de 138.330 lei fără TVA.