Stewardesă româncă, bătută de un pilot la bordul unui avion Emirates Airlines. Ce pedeapsă a primit acum bărbatul

(Last Updated On: November 16, 2018)

O româncă, stewardesă pe un avion aparținând companiei Emirates Airlines, a avut parte în iunie acest an de un zbor de coșmar. A fost lovită de un pilot beat care călătorea ca pasager..

Tânărul pilot de origine arabă, în vârstă de 27 de ani, a fost arestat imediat ce avionul a aterizat pe aeroportul din Dubai, iar procesul a început pe 1 august, scrie Arabian Business, preluat de Observator TV.

Pilotul a fost acuzat de agresiune fizică şi verbală, de producerea unor daune materiale în valoare de 2400 de euro, dar şi pentru că a ameninţat siguranţa pasagerilor aflaţi la bord.

Bărbatul a pledat vinovat la toate capetele de acuzare, însă i-a cerut judecătorului să amâne cazul pentru a-şi putea angaja un avocat care să îl apere.
Miercuri, magistraţii Tribunalului din Dubai l-a condamnat pe bărbat la 1 an de închisoare.

Reamintim că incidentul a avut loc la 1 iunie, într-un avion care zbura de la Madrid în Dubai.
Tânărul pilot al companiei Emirates a început să facă scandal, forţând intrarea în cabina piloţilor şi ameninţând că are o geantă cu exploziv la el şi va arunca aeronava în aer.

Stewardesa româncă a încercat să îl liniştească pe bărbatul în vârstă de 27 de ani, dar acesta a împins-o, apoi a lovit-o şi a pus-o la podea. Apoi, furios, a îmbrâncit un alt pasager, a rupt un scaun şi capacul de la un hublou.

Pilotul pasager nu s-a oprit aici: a vrut să descalţe un alt pasager, l-a lovit şi pe acesta şi a plecat spre zona în care echipajul însoţitor ţinea băuturile, cerând bere. Liniştit relativ de mai mulţi călători şi membri ai echipajului, bărbatul s-a lovit cu capul de ecranul televizorului de pe spătarul scaunului, şi a început să ţipe că a fost atacat şi rănit de echipaj.

Înainte de aterizare, el i-a mai spus româncei că o va urmări şi o va ucide.

În cele din urmă, el a fost arestat la poarta de sosire de pe aeroportul din Dubai, iar la primul termen al procesului, pe 2 august, a recunoscut toate faptele şi a specificat că era beat şi asta l-a făcut să nu se controleze.