(Foto) Accident Tragic. 2 femei şi o fetiţă de 3 ani ucise de şoferul unui bolid Mercedes, care a fugit

(Last Updated On: November 21, 2018)

Două femei şi o fetiţă de 3 ani au fost ucise miercuri seara după ce mașina în care se aflau a fost lovită violent, frontal, de un bolid Mercedes. Șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului.

Tragedia a aut loc la Constanţa, la ieşire din Ovidiu, spre Lumina.
Medicii au încercat din răsputeri să salveze viaţa copilului de 3 ani, însă rănile deosebit de grave au făcut resuscitarea imposibilă, informează Observator Tv.
Şoferul fugar a fost ulterior prins şi încătuşat, la scurtă distanţă de locul accidentului.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române confirmă incidentul şi informează că pe DN2A (E87), la ieşirea din localitatea Ovidiu către Lumina, judeţul Constanţa, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.
Polițiștii de la Rutieră și ISU „Dobrogea“ au fost chemați să intervină de urgență, în sensul giratoriu de la Celsy.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de la Descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și trei unități de la Serviciul de Ambulanță Județean (2 c și 1 b).

Polițiștii rutieri au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut tragicul eveniment rutier.