Meteo. Un val de aer polar lovește România. Temperaturile scad brusc

(Last Updated On: October 20, 2018)

Temperaturile vor scădea brusc în următoarele zile, după ce un val de aer polar va cuprinde țara noastră. Ultimele zile din octombrie se anunta a fi mai reci decat in mod normal in mai multe zone.

Meteorologii au anunțate că fiecare zi va fi mai rece ca cealaltă, sfârșitul săptămânii viitoare aducând temperaturi negative, informează spynews.ro. Efectele valului de aer polar vor fi resimțite începând de duminică, atunci când temperaturile scad brusc cu 13 grade.

„O să fie temperaturi cu 5-7 grade sub normalul perioadei. dar nu vor coborî sub zero, pentru că avem cer înnorat şi asta opreşte răcirea. O să vedem ce se întâmplă, deocamdată este prea devreme pentru estimări”, a explicat Oana Catrina, meteorolog de serviciu ANM.

 

Banat

Pana pe 20 octombrie, va fi mai cald decat in mod normal (23…24 de grade) . Ulterior, se va racori, astfel incat in zilele de 21 si 22 octombrie vor fi 18…19 grade, valori normale pentru aceasta perioada. Din data de 23 octombrie si pana la sfarsitul intervalului, maximele se vor situa sub cele climatologic specifice perioadei, in medie, in jurul valorii de 13 grade.

Probabilitatea de aparitie a ploilor va fi ridicata in intervalul 21-28 octombrie.

 

Crisana

In primele 6 zile ale intervalului, vremea va fi frumoasa si calda (23…24 de grade) . Din 20 octombrie, vremea se va raci treptat, de la valori medii de 22…23 de grade spre medii de 13 grade, in data de 24 octombrie. Ulterior acestei date si pana la sfarsitul celei de-a doua saptamani de prognoza, variatiile termice vor fi nesemnificative de la o zi la alta.

Probabilitatea de aparitie a ploilor va fi ridicata in intervalul 21-28 octombrie.

Transilvania

Si aici in prima saptamana va fi mai cald decat in mod normal (22 de grade) . In perioada 21-24 octombrie se racoreste pana spre o medie in jurul a 12 grade, valoare ce va caracteriza intervalul 25-28 octombrie.

Probabilitatea de aparitie a ploilor va fi in crestere incepand cu 19 octombrie, dar mai ales in perioada 23-28 octombrie.

Maramures

In primele zile ale intervalului va fi mai cald decat in mod normal (23…24 de grade) . Din 20 octombrie, vremea va intra intr-un proces de racire, ajungandu-se la 16 grade pe 22 octombrie, apoi pana spre 12 grade in data de 24 octombrie. Dupa aceasta data si pana la sfarsitul intervalului de referinta, variatiile vor fi nesemnificative, inregistrandu-se, in medie, maxime de 11…12 grade.

Probabilitatea de aparitie a ploilor va fi ridicata in perioada 22 – 28 octombrie.

 

Moldova

In primele 3 zile vremea va fi calda, apoi va avea loc un proces de racire ce va dura pana in data de 23 octombrie. In perioada 15-17 octombrie vor fi 23…24 de grade, apoi, pana la sfarsitul celei de-a doua saptamani de prognoza, temperaturile vor scadea pana la 13…14 grade.

Probabilitatea de aparitie a ploilor va fi in crestere incepand cu data de 19 octombrie, dar mai ales in perioada 23-28 octombrie.

Dobrogea

Vremea va fi calda in prima saptamana, apoi se va raci. Astfel, media maximelor se va situa in jurul valorii de 20 de grade pana in 20 octombrie; va scadea in zilele de 21 si 22 octombrie spre 16 grade, valoare ce se va mentine pana la finalul perioadei de referinta.

Ploi in general slabe cantitativ vor fi posibile incepand cu data de 18 octombrie, insa probabilitatea de aparitie a acestora va fi mai ridicata in perioada 23-28 octombrie.

Muntenia

In intervalul 15-20 octombrie, va fi mai cald decat in mod normal in aceasta perioada (23 de grade) . Apoi vremea se va raci pana spre 16 grade in data de 24 octombrie, valoare ce va caracteriza si perioada 25-28 octombrie.

Probabilitatea de aparitie a ploilor va fi ridicata in 18, 20 si 21 octombrie si in intervalul 23-28 octombrie.

Oltenia

Pana in data de 20 octombrie, vremea va fi calda (22…23 de grade) . Ulterior acestei date, valorile maxime vor cobori treptat pana 14 grade in 24 octombrie, pentru ca apoi, pana la sfarsitul intervalului de prognoza, variatiile de la o zi la alta sa nu fie notabile.

Probabilitatea de aparitie a ploilor va fi ridicata in special in 21 octombrie si in perioada 23 -28 octombrie.

La munte

In intervalul 15-18 octombrie temperatura medie diurna va fi de 14…15 grade. Ulterior acestui interval, vremea va intra intr-un proces de racire treptata ce va conduce la scaderea maximelor spre 6 grade, in medie, in data de 24 octombrie, apoi pana la sfarsitul intervalului de prognoza variatiile nu vor fi semnificative.

Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi ridicata in intervalul 20-28 octombrie.