Simona Halep: „Nu am renunțat și nu m-au doborât!”. Analiza Simonei, după cel mai bun an al carierei

(Last Updated On: October 24, 2018)

Într-un interviu acordat celor de la treizecizero.ro, Simona Halep a vorbit despre problemele medicale pe care le-a avut în ultima perioadă. Ea s-a declarat bucuroasă că a continuat și a rămas în circuit, în ciuda multipelor probleme de sănătate care au tot chinuit-o.

”Faptul că am fost atât de constantă mă bucură și, de asemenea, faptul că deși am avut înfrângeri dure, nu am renunțat și nu m-au doborât. Nu am dat înapoi, pentru că am o echipă bună și sunt foarte pozitivi. Mă laudă când fac meciuri bune, dar îmi spun și când joc rău”, a spus Simona Halep, citată de digisport.ro.

Halep a identificat și atributele care au ajutat-o să se mențină în top în ultimii ani, deși presiunea a fost mereu foarte mare. ”Cred că partea mentală, comunicarea și munca pe care am depus-o în fiecare zi mă ajută să rămân acolo și să fiu consecventă. Nu e ușor. Tenisul a ajuns un joc de forță. Eu nu sunt nici așa de puternică, nici așa înaltă. Dar încerc să mă concentrez asupra punctelor mele forte. Cred că le-am îmbunătățit în felul ăsta”, a mai spus Halep.

Liderul WTA se află în plin proces de recuperare. Simona Halep nu va fi supusă unei intervenții chirurgicale, după ce a fost diagnosticată cu hernie de disc, astfel că recuperarea se va face în sala de gimnastică.

”A fost de departe cel mai bun al meu, sunt de câțiva ani acolo sus și îmi dă încredere. Este o mândrie şi o onoare că sunt cea mai cunoscută româncă, îmi dă numai lucruri pozitive. Mă bucur că oamenii apreciază aceste lucruri.

Deocamdată, îmi iau vacanţă şi o să plec în concediu cu cine îmi place şi cu cine mă simt bine”, a declarat Simona Halep, la sosirea în Romania.