Ce loc de muncă a avut Gigi Becali înainte de Revoluţie

(Last Updated On: October 16, 2018)

România înainte de Revoluție era o țară a muncitorilor. Era nevoie de forță de muncă pentru marile fabrici, erai angajat imediat și școlit la locul de muncă.

Gigi Becali este patronul FCSB-ului și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România. Însă, înainte de Revoluție, situația sa era mult diferită față de cea din prezent.

A absolvit Liceul Iuliu Maniu din București și, în primă fază, a lucrat ca lăcătuș-mecanic la ICCE, pe platforma Băneasa. Anul 1989 l-a prins lucrând ca paznic, la vane și robineți de la subsolul clădirii, potrivit Can Can.

După Revoluție, grație unui împrumut luat de la Gică Hagi și a banilor pe care i-a moștenit, Becali a început să importe din Turcia, cu ajutorul unor TIR-uri, blugi, țigări și săpun.

Ulterior, în 2008, a ajuns la o avere impresionantă. În 2005, Gigi Becali s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universității Ecologice, dar doi ani mai târziu s-a retras, după ce s-a implicat activ în politică.