(Video) Români surprinși în avionul groazei Ryanair Londra – Dublin. Mărturii din infern: ”Am crezut că murim. Sunt salvări peste tot, am aterizat de urgență la Liverpool”

(Last Updated On: September 22, 2018)

O cursă Ryanair ce făcea legătura între Londra și Dublin, Irlanda, a aterizat de urgență miercuri la Liverpool din cauza unei furtuni. Avionul Ryanair nu a putut ateriza pe Aeroportul din Dublin din cauza vântului puternic. A început să se balanseze iar când era pe punctul de a ateriza, brusc s-a înălțat iar la cer, spre groaza pasagerilor.

Mai mulți români au fost în aparatul de zbor, care, potrivit lor, era să se prăbușească.

„Trei ore și jumătate ne-am învârtit deasupra Dublinului. Ne-a întors ca pe clătite! Am vomitat tot! Credeam că murim, că ne prăbușim. Urlete, țipete, groază! Până la urmă, s-a luat decizia aterizării de urgență la Liverpool.

Sunt Salvări peste tot, suntem în stare de șoc! Nu ni se permite să coborâm, cel puțin deocamdată. Bine că am scăpat, nu mai contează că am pierdut legătura cu Bucureștiul”, a spus românca Mădălina Toma, unul dintre pasagerii teribilului zbor, pentru libertatea.ro.

Vântul a bătut cu peste 120 km/ h.la rafală. Șefii aeroportului spun că orarul de zbor ar putea fi afectate mâine din cauza uraganului Ali. Alerta portocalie urma să fie ridicată la ora 13:00, dar avertismentul galben va rămâne în vigoare pentru toată Irlanda până la ora 17:00.

Vezi aici Video:

Revenim cu detalii!