Un bărbat din România susţine că a fost atacat de 8 urşi când mergea pe bicicletă

(Last Updated On: September 20, 2018)

Un bărbat din comuna Cârța, județul Harghita, susține că a fost atacat 8 urși în timp ce mergea cu bicicleta pe lângă un lan de porumb. Prezsmer Zoltán se deplasa cu bicicleta spre domiciliu, când din lanul de porumb i-au ieşit în faţă patru urşi.

“Bărbatul s-a speriat, a căzut de pe bicicletă, trei dintre urşi s-au îndepărtat, însă unul l-a atacat şi l-a muşcat de picior şi de fund”, se arată în comunicatul Consiliului Judeţean Harghita, unde se precizează că victima a fost internată, “cu multiple plăgi muşcate, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc”.

Bărbatul a spus că în lanul de porumb ar fi fost opt urşi, informează stirileprotv.ro.

Medicul-şef al Unităţii de Primiri Urgenţe – SMURD din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, dr. Kacsó Jolán, a declarat că bărbatul are “mici plăgi escoriate zgâriate pe picioare şi fese” şi nu a necesitat nicio intervenţie, fiind trimis la secţia de boli infecţioase, pentru administrarea vaccinurilor specifice.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a făcut apel la ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, ca solicitările înaintate de asociaţii de vânătoare din zona Ciucul de Sus şi care au primit aviz negativ să fie reanalizate iar în cazul incidentului de miercuri a cerut eliberarea de urgenţă a autorizaţiei de intervenţie.