Simona Halep, planuri de viitor: „Mă gândesc la familie şi copii, dar vreau să …”

(Last Updated On: September 6, 2018)

Simona Halep se află pe primul loc mondial, dar a mărturisit că va veni și vremea când tenisul nu va mai reprezenta principala motivație din viața ei. Sportiva se gândește la întemeierea unei familii.

Halep își dorește copii,  însă momentan se concentrează pe câștigarea câtor mai multe meciuri de tenis, deoarece sentimentul resimțit în acele momente este unul unic.

„Vreau să mai câştig Grand Slam-uri pentru că este foarte frumos momentul, vreau să mai rămân pe locul 1, vreau să mă trezesc în fiecare dimineaţă cu un obiectiv în ceea ce priveşte tenisul. Ştiu că nu este uşor şi nu înseamnă că dacă am câştigat unul, o să mai câştig şi altele automat, dar dorinţa mea este foarte mare. Eu am şi alte planuri, însă nu este deocamdată momentul să mă retrag, să spun stop.

În tenis este locul meu momentan. Bineînţeles, mă gândesc la familie, la copii, dar mai am timp, sunt încă tânără şi-mi doresc să profit de fiecare an în această meserie pentru că este deosebită”, a dezvăluit Simona Halep, citată de click.ro. 

Finala de la Roland Garros a fost cu de toate: cu emoţii, cu performanţă şi, totodată, cu agresivitatea asta pe care o ai atunci când eşti atât de aproape de titlu. Acum am fost agresivă şi în joc, şi în mentalitate. Chiar mi-am zis că o să câştig meciul înainte”, a mai adăugat aceasta.